Mituri biblice – Colecţia Cotidianul sub lupă

colectia-mituri-biblice-126607Ediţie de lux a Colecţiilor Cotidianul, Mituri biblice este o colecţie uşor de digerat, cu text puţin şi poze din plin. Prezentarea grafică ce cuprinde reproduceri de opere de artă celebre sau poze actuale ale locurilor cu semnificaţie biblică, fac această colecţie plăcută privirii, publicul fiind tentat să o cumpere şi datorită preţului accesibil sau disponibilităţii, putându-se procura de la majoritatea chioşcurilor de ziare.

Este puţin probabil ca astfel de cărţi să fie cumpărate de atei – pur şi simplu nu se merită. Dacă pentru cercetătorul în domeniu este cam subţirică, pentru cel ce ar dori să-şi cunoască credinţa cenzurată timp de 50 de ani ar fi un bun început. Desigur, astfel de cărţi ar fi un bun început pentru orice copil sau tânăr în perioada de formare, în timpul întrebărilor. Cam acesta ar fi targetul: copilul, novicele, începătorul care vrea să-şi descopere sensul în viaţă sau cel puţin religia din naştere. Tocmai unor astfel de persoane aceste cărţi sunt dăunătoare, pentru motivele enunţate mai jos. Menţionez că am încercat să mă opresc doar la erorile majore ce alterează sensul primar religios, ignorând afirmaţiile interpretabile. În ciuda acestui fapt, am fost nevoit să comentez fiecare frază din anumite pasaje. Textul analizat reprezintă primul volum al acestei colecţii.

 

Mituri biblice. Locuri şi poveşti din Vechiul şi Noul Testament

Cu sinonime ca poveste, legendă, basm, născocire, mitul reprezintă o povestire fantastică, fabuloasă despre originea universului şi a fenomenelor naturii, despre zei şi eroi legendari (DEX). Cu cuvinte ca mit şi poveste întâmpinându-ne de pe copertă, nu ne putem întreba, dacă nu cumva toată Biblia este o născocire, dacă monoteismul nu e cumva o credinţă naivă în născociri omeneşti!? Oricum aceasta nu este doar o scăpare a autorilor, că titlul, subtitlul şi întreg textul cărţii abundă de termeni ca poveste, imaginar, imprecis, confuzie, etc.

 

Pentru credincioşi, această poveste sfântă reprezintă planul secret care stă la baza istoriei.

Chiar dacă Biblia ar fi o colecţie de poveşti, satiric numită sfântă, ea oricum nu e secretă. Versiuni gratuite se împart pe stradă, ediţii digitale sunt disponibile pe net. De la versiuni originale, până la traduceri în japoneză sau chineză (Biblia fiind cea mai tradusă carte din lume), nu ştiu cine ar putea spune intenţionat că Biblia reprezintă un plan secret. Într-adevăr, pentru credincioşi stă în centrul vieţii lor. Deşi conţine date istorice valoroase, uneori singulare, Biblia nu se vrea a fi o carte ştiinţifică, cu atât mai mult o carte de istorie. Datele istorice survin ca o necesitate de încadrare în timp şi spaţiu, tocmai pentru a dovedi că nu avem de-a face cu o invenţie literară.

 

În centru se află Ierusalimul… Pe tot cuprinsul acestei zone întinse… se deplaseză, ca nişte actori pe o scenă, personalităţi mici şi mari care au aprins imaginarul colectiv al Occidentului vreme de peste două milenii.

Într-adevăr, toate persoanele biblice reprezintă multiple feţe ale umanului, şi ale relaţionării acestuia cu Dumnezeu sau în comunitate. Dacă datele istoriei profane susţin existenţa unora dintre persoanele biblice, omiţându-le pe altele, nu înseamnă că acestea din urmă nu au existat. Frecvent scrise de contemporanii evenimentelor descrise pentru a fi de folos şi pentru posteritate, ele au fost supuse cenzurii timpului, rămânând în cărţile Bibliei de azi doar acele scrieri ce au fost acceptate dintotdeauna, pretutindeni şi de toţi ca adevărate. Orice alterare sau adăugare a fost înlăturată de cei interesaţi de păstrarea adevărului: uneori tocmai fanatismul a permis păstrarea nealterată a Sfintelor Scripturi. Dacă Biblia ar fi fost ceva vechi de peste două milenii, nefolositor pentru umanitate, ea nu ar mai fi fost retrăită ontologic de tradiţia iudeo-creştină. Aceasta nu-şi imaginează trecutul, ci retrăieşte experienţa mistică a prezentului divin.

 

De-a lungul secolelor, s-a creat o imensă iconografie a poveştilor eterne şi nemuritoare ale Bisericii.

Povestea, ca ceea ce are un început, nu poate fi eternă; ea poate fi nemuritoare dacă a fost culeasă de Petre Ispirescu. Pe de altă parte, adevărul prin definiţie este etern. Având fiinţă prin sine, nefiind supus circumstanţelor, neputând fiind influenţat din exterior, el este etern şi imuabil. Cred că citatul de mai sus e cel mai bun exemplu cum un cuvânt prost ales poate schimba proprietatea de adevăr a unei propoziţii: De-a lungul secolelor, s-a creat o imensă iconografie a adevărurilor eterne şi nemuritoare ale Bisericii.

 

Nu este un studiu al poveştilor biblice şi nici nu propune o topografie altenativă pentru diferitele episoade biblice în lumina recentelor descoperiri arheologice.

Menajând poveştile biblice, cartea n-ar vrea să pună în dificultate cititorul prin prezentarea noilor descoperiri ştiinţifice ce ar putea leza sentimentul religios. Aşa cum vom vedea însă, nu descoperirile ştiinţifice lezează autoritatea Scripturilor, ci folosirea lor tendenţioasă.

 

Cititorul va găsi aici câteva poveşti din Vechiul şi Noul Testament, precum şi o interpretare neobişnuită şi sperăm noi fascinantă a Cărţii Cărţilor.

Chiar dacă volumul pe care îl comentăm acum are doar 64 de pagini (cu tot cu reclama sponsorului şi a imaginilor generoase), autorii îşi permit şi să interpreteze faptele din Cartea Cărţilor, scrieri ce se întind pe mai bine de 1500 de pagini, folosind cel mai mic font lizibil. Nu ne îndoim că autorii sunt genii în arta cuvântului, iar interpretările lor nu vor fi doar neobişnuite, ci şi fascinante. Însă niciunul dintre aceşti termeni nu presupune veridicitatea interpretărilor, oricât de simple sau conformiste ar fi acestea. Aşa cum se spune de multe ori, adevărul e sub ochii noştri, orbiţi de spectacolul senzaţionalului.

 

Este o călătorie în labirintul poveştii sacre, în care firul este reprezentat de Dumnezeu Însuşi.

Toate citatele de până acum sunt cuprinse în primele două pagini ale volumului, în introducere. Una din trei fraze conţine cuvântul poveste, pe lângă alte cuvinte ca imagine, confuzie, autori, scene, închipuire, legendar, creduli, încrezătoare. Şi toate acestea în nu mai mult de 20 de fraze. Nu sunt neapărat meticulos din fire, dar abundenţa acestor termeni ce insinuează incertitudinea frapează de la prima vedere, introducerea finalizându-se apoteotic prin fraza de mai sus.

Ice Storm vs. Ancient Faith

ice-stormNu este chiar aşa de uşor să te rătăceşti prin viaţă!

Caracterul fiinţial extremist al fiinţei umane care oscilează între existenţă şi neant este ponderat de realitatea limitantă înconjurătoare în care moderaţia e calea cea mai bună. Compromisul devine înţelepciune şi nu slăbiciune. Ancient Faith, prin Bobby Maddex, caută roluri pozitive şi înălţătoare în filme ca Ice Storm.

Pentru a te găsi în Zona Negativă, aşa cum o fac adesea Cei 4 Fantastici, înseamnă că toate presupunerile zilnice se inversează, chiar şi fata invizibilă devine vizibilă, pierzându-şi astfel toată puterea. Mi se pare că fiecare există parţial la un nivel din Zona Negativă, unii mai mult ca alţii. În viaţă e ca şi cum ai intra şi ai ieşi din ea, locul în care lucrurile nu prea merg aşa cum ar trebui. Pentru unii însă, e ceva cu Zona Negativă ce îi tentează, sfârşind prin a pătrunde în ea până la capăt.

Pentru cei nebuni în ochii lumii, care au lăsat totul pentru Hristos, nimic nu are sens fără Hristos. El e începutul şi sfârşitul a toate, Cel ce dă sensul acestei vieţi şi fiecărui lucru în parte. De aceea nimic nu e fără sens, ci totul te poate ridica la Creator.

Dilema pe care Dostoievski pretinde că a descoperit-o cuprinde însăşi esenţa relaţiilor creştinismului cu lumea modernă… a fi creştin trebuie să alegi pentru că trebuie să fii liber să alegi. Şi pentru că nu poţi alege binele pentru că ar fi prea raţional, trebuie să alegi răul. Este existenţialist.

Binele, ca sens al vieţii, nu poate fi decât raţional şi natural. Non-sensul, nu poate fi decât ne-natural şi ne-bun. Păcatul, ca non-sens, se propune ca alternativa binelui, ca alternativa normalului.

Corpul unei persoane este propriul templu. Corpul ăsta este prima şi ultima posesiune pe care o ai. În adolescenţă, propriile trupuri tind să ne trădeze. Din această cauză, în Samoa şi alte ţări, adolescenţii sunt trimişi în pădure neînarmaţi şi nu se întorc până nu au învăţat una sau alta.

Controlul asupra propriului trup permite controlul pe care omul îl dobândeşte asupra fiinţei sale. Dezlipindu-se de practicile imorale, ne-naturale, omul va putea gândi realitatea dincolo de aparenţele cotidiene.

Doamne, Îţi mulţumim pentru această Sărbătoare a Recunoştinţei şi pentru toate posesiunile materiale pe care la deţinem şi de care ne bucurăm… şi pentru că ne laşi pe noi, rasa albă să ucidem toţi indienii şi să le furăm ţinuturile tribale şi să ne îmbuibăm ca porcii, deşi copiii din Asia sunt ucişi de bombe artizanale.

Perceperea realităţii cotidiene necosmetizate permite constatarea deşertăciunii acestei lumi, cu posibilitatea ridicării la o altă realitate, la o lume de dorit la planul vieţii cereşti.

O zicală indiană spune: Durerea este doar o opinie!

 *Click pentru emisiunea lui Bobby Maddex de la Ancient Faith.

Ice Storm

ice-storm21Lansat în anul 1997, Furtuna de gheaţă adună actori ce vor deveni ulterior mult mai cunoscuţi: Tobey Maguire (Spiderman), Christina Ricci, Elijah Wood (Lord of the Rings), Katie Holmes (Batman Begins), etc.

Pe fondul unui fenomen meteorologic rar petrecut în iarna anului 1973, evenimente politice ca scandalul Watergate (ce a determinat singura demisie a unui preşedinte american din istorie) şi încetarea oficială a implicării SUA în războiul din Vietnam se suprapun peste victoria neoficială a emancipării sexuale a anilor ’60. Spre deosebire de Canaanul biblic, ţară a făgăduinţei din care curgea lapte şi miere, New Canaan din Connecticut este o mică localitate lovită de periculoasa furtună de gheaţă, manifestare cosmică a relaţiilor interumane anormale. Părinţi adulterini antrenaţi în relaţii extraconjugale vicioase sunt copiaţi instinctiv de copii prin jocuri pirotehnice ale inocenţei pierdute. Astfel de stări morale precare se amestecă cu întrebări filosofice existenţiale şi aspiraţii la perfecţiunea matematicii.

O critică fără ocolişuri a lumii contemporane, Furtuna de gheaţă este actuală prin reproşurile aduse atât aparatului politic, cât şi manifestărilor sociale şi personale alunecoase. Pasajele filosofice nu fac decât să realizeze plasarea realităţii ontologice deasupra evenimentelor sociale imanente, totul într-o regie de excepţie. Considerăm că în ciuda caracterului uneori violent al imaginilor prezentate, filmul prezintă o realitate ce trebuie depăşită şi metamorfozată.

Luceferii ştiinţei

sf-ioan-iacob-hozevitulde Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ

 

Învăţaţii cei de astăzi

Tot se străduiesc mereu,

Ca deplin să dovedească

Că nu este Dumnezeu.

 

Cu progresele ştiinţei

Ca şi mândrul Lucifer,

Dânşii vor să se înalţe

Astăzi mai presus de cer.

 

Două uşi le stau în faţă

Şi rămân aici miraţi,

După cum la poarta nouă

Stă un bou, să mă iertaţi.

 

Una este uşa vieţii

Care lor li s-a închis,

Alta este a pierzării

Care groaznic s-a deschis.

 

Câte le ajunge capul,

Se grăbesc să născocească,

Ca să fabrice viaţa

Şi pe moarte s-o oprească.

 

Orice unelteşti atee,

Viaţă nu vei fabrica,

Iar de răfuiala morţii

Nicidecum nu vei scăpa.

 

Toate cele născocite,

Când ajungi lângă mormânt,

N-au valoare nici ca pleava

Care se aruncă-n vânt!

 

Dacă nu cunoşti-n viaţă

Pe Mântuitorul tău,

Vei cunoaşte după moarte

Tirania celui rău.

Ioan Iacob Românul sau despre Îndumnezeirea Trupului

Parte din antici considerau că trupul, ca cel ce este praf (chimia modernă a confirmat că trupul e o mână de elemente minerale ce nu valorează mai mult de 5 RON, restul de până la 90% fiind apă), este prin sine necurat, mai ales că multe patimi se manifestă ca slăbiciuni trupeşti. Sufletul, divin prin natură, este exilat în trupul murdar şi neputincios pentru a-şi ispăşi mândria primordială.

Însă această dihotomizare a fiinţei umane, aparentă prin manifestările ce succed ca efecte ale păcatului, este una falsă, eronată. Irealitatea ei se dovedeşte prin simplul fapt că trupul şi spiritul se bucură sau suferă pentru aceleaşi lucruri. Este bine cunoscut că bolile trupeşti au efect asupra psihicului uman şi invers, boli aşa-zise psihice au consecinţe considerabile asupra întregului organism. Segmentarea fiinţei umane e pur teoretică, căci toate organele trupeşti, ca şi cele sufleteşti, sunt interconectate, suferinţa sau bucuria unuia răfrângându-se asupra intregului.

Vrând să vindece omul în totalitatea lui de macrocosmos ce depăşeşte în complexitate universul, divinitatea îşi asumă întreaga fiinţă umană, trup şi suflet, cu toate componentele specifice fiecăruia. Astfel că omul întreg stă acum pe scaunul dumnezeirii în persoana lui Iisus Christos, Om şi Dumnezeu. Mod al vieţii creştinului, Iisus Hristos e normă de normalitate în relativitatea umană.

Ce a curăţit Hristos, cine poate spune că e necurat!? Dacă sufletul s-a unit cu Duhul în templul corpului, oare nu trup şi suflet sunt curate pentru a permite coborârea şi sălăşluirea Celui PreaSfânt!? Cum ar putea locui Acesta în ceva necurat?!

Mărturie a vieţii curate a Sfântului, trupul Sfântului Ioan Iacob exprimă caractere specifice sufletului, caractere însă proprii şi trupului înainte de căderea în păcat: bună mireasmă, neputrezire, lipsa alterării, etc. Parte din slava de care se bucură Sfântul în Rai e prezentă în trupul lui, ca marcă a legăturii ontologice cu sufletul, ca pregustare a slavei viitoare, ca mărturie a vieţii veşnice.