Final Fantasy – sinapticon

Firea umană negată prin libertatea voinţei are nu numai efecte morale sau ideatice, ci se răsfrânge în trupul omfinal-fantasy1enirii ca întreg. Astfel că fiii şi fiicele oamenilor vor purta maladia incurabilă al pământului, nu ca pedeapsă a planetei mamă, ci ca efect al alterării fiinţei umane. Cei fără vină vor purta stigmatele vinei!

Alt lucru de remarcat este acela că vindecare este produsă tot de planetă. Aici planeta este cea care dăruieşte viaţa, e Dumnezeul suprem si singurul, Cel fără de care nimic nu ar exista. Dacă planeta are viaţa prin sine şi de la sine, toate celelalte subzistă prin ea şi nimeni în afara ei. Toţi îşi trag energia şi fericirea de la ea. Dacă libertatea cu care planeta îşi înzestrează fiii se poate întoarce vremelnic împotriva ei, tot ea e cea care îşi purifică copiii de stigmatele unei vieţi anormale prin botezul primit în templul Renaşterii. Oamenii înviază la o viaţă nouă, o viaţă în care liberatea îşi va urma calea naturală.