Avva Moise Etiopianul

StMosestheBlack

Ziceau părinţii despre avva Moise, că s-a făcut cleric şi i-a pus lui epitrahilul şi i-a zis arhiepiscopul: Iată, te-ai făcut totul alb, avvo Moise! Zis-a lui bătrânul: Oare la cele dinafară, prea sfinţite, sau şi la cele dinăuntru? Şi vrând arhiepiscopul să-l cerce, a zis către clericii săi: Când va intra avva Moise în altar, izgoniţi-l şi urmaţi după dânsul ca să auziţi ce zice. Deci a intrat bătrânul şi l-au dojenit şi l-au izgonit, zicându-i: Du-te afară, etiopianule (adică harapule)! Iar el ieşind zicea către sine: Bine ţi-au făcut, încenuşatule cu pielea şi negrule! Tu nefiind om, ce vii cu oamenii?

Atunci când se hirotoneşte un preot, veştmintele acestuia sunt albe, simbol al vredniciei celui preoţit. De aceea avva Moise a întrebat dacă şi sufletul îi este curăţit. Răspunsul arhiepiscopului vine printr-o încercare care să demonstreze şi celor din jur curăţenia spirituală a lui Moise. Deşi fusese tâlhar la viaţa lui, fiind impulsiv prin fire, Moise a ajuns la o măsură duhovnicească încât răbda multe pentru Hristos. Cunoscut pentru forţa fizică impresionantă, el nu a ripostat la vorbele jignitoare, ci s-a smerit pe sine, socotindu-se nevrednic de a fi om, deşi era unul dintre sfinţii acelei vremi, recunoscut pentru viaţa sa în Hristos.

One thought on “Avva Moise Etiopianul”

  1. da-mi mai bine adresa ta de mes Intre timp poate te gandesti si scrii ceva “bun” despre posibilitatea existentei vietii in afara pamantului Un iugoslav care a murit in 1899 a profetit ca oamenii vor cauta viata pe alte planete dar nu vor gasi decat deserturi pustii si nu vor intelege eterna pace a lui Dumnezeu care proniaza Universul

Comments are closed.