Rolul profesorului în dezvoltarea morală a adolescentului

Deontologia relaţiei dintre omul de la catedră şi elev

Din ce în ce mai des, în atenţia publicului larg sunt trimise ştiri despre comportamente mai puţin morale ale unor profesori faţă de elevi, ale unor elevi care folosesc şcoala ca loc al satisfacerii curiozităţilor sexuale, ale unor educatoare care îşi postează pe profilul oficial de Facebook fotografii în posturi senzuale şi aşa mai departe. Astfel de ştiri umplu pagini de ziare sau minute bune în emisiunile audiovizuale. Excepţii senzaţionale sau stare de fapt, ele nu pot să nu ridice un semn de întrebare cu privire la universul moral al tinerei generaţii.

Profesori tineri şi capabili ajung la catedră cu dorinţa nu doar de a avea un raport unidirecţional cu elevii, sub aspectul comunicării didactice. Profesorii nu doresc doar să transmită anumite informaţii, ei nu se preocupă doar de receptarea de către elevi a informaţiilor transmise, ci şi de dimensiunea afectivă şi spirituală a vieţii elevilor, de dezvoltarea psiho-emoţională a copilului.

Alături de familie, şcoala este principalul izvor de cultură şi factor de civilizaţie în care se desăvârşeşte formarea omului ca persoană capabilă de relaţii şi responsabilităţi sociale. Prin pregătirea sa teoretică asociată cu calităţile personale, profesorul realizează un contact pozitiv cu elevii în vederea realizării procesului instructiv-educativ. Paralel sau în strânsă legătură cu relaţia formală profesor-elev, pot apărea relaţii spontane informale care pot favoriza demersurile educaţionale sau, dimpotrivă, pot degenera în relaţii sau simpatii amoroase, străine de un climat propice dezvoltării morale a persoanei. Constantin Popa (26 ani), profesor la Liceul Teoretic “Spiru Haret” din Moineşti, este de părere că “atât timp cât fiecare îşi cunoaşte obligaţiile şi le îndeplineşte cu seriozitate şi dăruire, nu ar trebui să existe probleme de acest gen. În momentul în care acestea apar, profesorul trebuie să găsească metoda cea mai eficientă de a remedia această stare, dar fără a face compromisuri, uitând de statutul pe care îl are. În timpul orelor de curs, atât profesorul, cât şi elevul trebuie să păstreze o atitudine conformă cu acest statut. Lucrul acesta se aplică mai ales dacă sunt apropiaţi ca vârstă, pentru a se evita situaţiile apărute în ultima perioadă în mass-media”.

Cu privire la acelaşi aspect al relaţiei dintre profesor şi elev, psihologul Angela-Maria Arseni ne-a declarat: “Elevii se formează şi se dezvoltă în cadrul unor instituţii de învăţământ, care au menirea de a le oferi mediul cel mai potrivit pentru ca viitorii adulţi să fie nişte personalităţi capabile din punct de vedere intelectual, emoţional şi moral. Însă, tot mai des, asistăm la situaţia în care relaţia profesor-elev devine cu totul disfuncţională. Astfel, profesorul care ar fi trebuit să-şi motiveze elevii, menţinând o ambianţă plăcută la ore şi o relaţie de cooperare cu aceştia, trece de barierele legale, morale şi ale bunului-simţ şi profită de naivitatea şi de autoritatea pe care o exercită asupra tinerilor elevi, recurge la manipulare afectivă şi la seducţie şi se angajează în relaţii intime cu elevi ajunşi la vârsta adolescenţei. Acest aspect nu face decât să răstoarne întregul sistem de valori, aflat în formare, al adolescenţilor şi să îngreuneze o etapă importantă din dezvoltarea viitorului adult, etapă care este oricum solicitantă datorită schimbărilor profunde atât la nivel fizic, cât şi psiho-emoţional.”

Profesorul este un mentor

Perioada adolescenţei este una dintre cele mai dificile în viaţa unui om. Părintele Simeon Kraiopoulos spune, în cartea sa despre adolescenţă, tineri şi căsătorie, că “perioada adolescenţei este starea cea mai critică din viaţa omului”. Dezvoltarea accentuată pe care o cunoaşte organismul alături de nevoia de emancipare de sub tutela oricărei autorităţi, fie ea parentală sau instituţională, este una din caracteristicile acestei perioade. Adolescentul se trezeşte manifestând atitudini contradictorii, putând fi uşor influenţabil de persoanele cu care intră în contact în mod repetat.

Deşi poate avea un bun început în dezvoltarea lui intelectuală, adolescentul prezintă de multe ori dezechilibre emoţionale care îşi caută rezolvarea. În căutarea sensului şi din nevoia acută de iubire şi afecţiune, de acceptare şi recunoaştere, adolescentul poate manifesta comportamente nocive care, deşi promit împlinirea acestor nevoi, nu conduc decât la dezechilibre din ce în ce mai mari. În aceste condiţii, un comportament inadecvat promovat de un educator poate influenţa în mod negativ şi destul de uşor viaţa acestor, încă, “copii”. “Acest gen de relaţie între profesor şi elev reprezintă o formă de abuz din partea profesorului asupra psihicului elevului adolescent, abuz care afectează comportamentul său intim, social şi şcolar. De asemenea, percepţia adolescentului angajat într-o astfel de relaţie va fi deformată, ajungând să aibă probleme de relaţionare, pierzându-şi încrederea în cei din jur şi având o stimă de sine scăzută. Adolescentul devine confuz în relaţiile cu familia şi cu prietenii, manifestând o incapacitate de adaptare la situaţiile problematice cu care se confruntă. Astfel, odată cu trecerea timpului, abuzul emoţional şi sexual la care a fost supus va duce la o stagnare din punct de vedere emoţional a viitorului adult, dezvoltând sentimente de dependenţă şi imaturitate afectivă în relaţiile cu ceilalţi”, a mai declarat psihologul.

În aceste condiţii, responsabilitatea morală a profesorului este una incalculabilă. Mai mult, efectele pozitive sau negative ale comportamentului moral al profesorului acţionează mult timp după ce influenţa propriu-zisă şi-a încetat acţiunea. Astfel, dascălul ar trebui să fie deschis în comportament, echilibrat în atitudinea lui morală, evitând extremele unui rigorism impersonal sau ale unei laxităţi morale compromiţătoare. “Prietenia dintre profesor şi elev poate avea atât consecinţe pozitive, cât şi negative. O apropiere a profesorului spre elevi duce de obicei la o mai bună comunicare care este benefică în desfăşurarea procesului de învăţământ. Elevii întotdeauna vor aprecia profesorul care se aproprie de ei, care ştie să îi motiveze prin încurajări, care apreciază şi răsplăteşte pe fiecare pentru munca sa şi care mereu întreabă care sunt problemele cu care se confruntă ei, încercând să găsească o soluţie pentru a elimina orice obstacol din calea lor”, ne-a mai precizat tânărul profesor de liceu.

Adolescenţă şi dragoste responsabilă

Adolescenţilor li se inoculează ideea că viaţa “adevărată”, plăcerea se termină la atingerea maturităţii, că acum trebuie trăită adevărata experienţă sexuală, că trupul trebuie folosit pentru a potenţa plăcerea. Vorbind despre dragoste, libertate şi sex responsabil, IPS Mitropolit Andrei Andreicuţ al Clujului, în cartea dedicată acestui subiect, spune că “Dumnezeu nu ne-a impus restricţii cinice, împiedicându-ne să fim fericiţi, ci ne avertizează că anumite comportamente sunt dăunătoare atât nouă, cât şi prietenilor… Ştiu că sunt foarte mulţi cei ce te sfătuiesc altfel. Prietenii îţi povestesc aventurile lor păcătoase pe care tu eşti ispitit să le urmezi. Pe micile ecrane, la ore târzii, partidele de sex sunt de o variabilitate inepuizabilă. Internetul te ajută să iei contact cu toate mizeriile din lume. Toţi şi toate îţi vor spune că un tânăr frumos şi sănătos ca tine e nefiresc să nu aibă relaţii sexuale. Vor râde de tine când le vei vorbi de castitate. A discuta cu ei despre o prietenie curată este un lucru fără sens. Ştiu că lupta pentru a te păstra curat este grea. Dar ce lucru important se obţine fără efort? Merită o căsnicie fericită, cu copii sănătoşi, să faci acest efort. În lupta cu tentaţiile nu vei izbuti de unul singur. Te va ajuta însă Dumnezeu. Tu trebuie să te rogi, să ai un duhovnic care să te spovedească şi să te călăuzească, să participi la slujbele Bisericii, să faci lectură religioasă şi să te împărtăşeşti cu Sfintele Taine. Prin Sfintele Taine, Dumnezeu îţi împărtăşeşte Harul Său.”