Colindele străine de tradiţia creştină

Naşterea Mântuitorului în lumea aceasta s-a făcut la plinirea vremii, atunci când timpurile au fost favorabile acestui eveniment. Mântuitorul nu a venit într-un mod brutal în lume, fie dacă ne referim la naşterea fără dureri a Maicii Domnului, fie că ne referim la modul „natural” prin care Dumnezeu se face vizibil lumii. Astfel, naşterea Mântuitorului este în primul rând o modalitate naturală în pasul pe care Dumnezeu îl face pentru ca lumea să poată intra în comuniune cu El. Dumnezeu nu se mai descoperă în tunete şi fulgere înfricoşătoare, ci El vrea să se nască, să crească, să se dezvolte ca oricare alt om pentru a intra în mod natural în comuniune cu el, pentru a nu fi un străin pentru el. Dumnezeu nu vine să anihileze cele ale omului pentru a rămâne singur împreună cu nişte indivizi lipsiţi de libertate şi personalitate, ci El vrea să potenţeze omul, vrea ca acesta să crească în mod natural spre adevăratul lui destin. Pe scurt, aşa cum afirmă întreaga tradiţie creştină, Dumnezeu se face om, pentru ca omul să se poată îndumnezei.

Respectul pe care Dumnezeu îl acordă omului a fost preluat de Biserică prin raportarea ei la activităţile oamenilor. Deşi nu poate fi de acord cu anumite obiceiuri şi învăţături, Biserica a învăţat să preia diferite activităţi umane, tradiţii sau deprinderi, pentru a le umple de esenţă, pentru a le transfigura şi a le pune cu adevărat în favoarea omului. În acest sens, în locul cântărilor şi ritualurilor zgomotoase care însoţeau sărbătorile păgâne ale solstiţiului de iarnă, Biserica sărbătoreşte Naşterea Domnului, sărbătoare plină de lumină şi însemnătate pentru devenirea fiecăruia, prin cântări numite „colinde”. Ceea ce anterior era prilej de petreceri dezumanizante, devine prin Biserică prilej de înţelegere şi apropiere de realitatea Dumnezeului întrupat.

Dar colindele nu sunt creaţii savante, producţii ale unor Sfinţi Părinţi, ci, deşi uneori folosesc exprimări teologice „auzite” în biserică, acestea se fac din prisma creştinului simplu în cuvinte, dar puternic în înţelegere. De cele mai multe ori colindele nu au un autor cunoscut, tocmai pentru că ele reprezintă o sinteză a înţelegerii populare a adevărului de credinţă. Dogme greu de înţeles sunt exprimate prin cuvinte simple. Sub forme diferite, creativitatea artistică populară reflectă diversitatea modurilor în care credinciosul simplu se raportează la unitatea aceluiaşi Dumnezeu. În acelaşi timp însă, colindele nu sunt doar educative, ci ele izvorăsc mai ales ca răspuns al credincioşilor la dragostea lui Dumnezeu revărsată în lume. Ele împărtăşesc prin cântec şi cuvinte bucuria trăirii nespuse şi de nedescris a vieţii duhovniceşti din cadrul Bisericii.

În ciuda faptului că poporul român are o bogată şi diversă gamă de colinde populare, mai recente sau mai vechi, unii simt nevoia să cânte diverse melodii contemporane, din limbi şi tradiţii pe care le cunosc prea puţin. Se ignoră profundul înţeles duhovnicesc al colindelor populare, preferându-se melodii „culte”, occidentale, care însă vorbesc în mod sec de brazi frumoşi sau moş crăciuni cu reni zburători. Se uită „vestea minunată” a naşterii celui „înfăşat în scutece” ca orice om, dar pe care „neaua… nu-l atinge” ca pe un Dumnezeu.

Ar trebui să fim atenţi, şi mai ales în această perioadă, să vorbim mai mult despre Naşterea Domnului, să căutăm mai degrabă să-L înţelegem şi să-L găsim pe Dumnezeu ca păstorii şi ca magii, aducându-i ca daruri rugăciune plină de înţelegere, însoţită de fapte bune. Să nu ne lăsăm pierduţi în cuvinte despre cadouri şi brazi şi sărbători de iarnă, pierzând însă conţinutul real, cel care dă substrat bucuriei sărbătorii. Astfel, să cântăm cu toţii, împreună, colinde care nu numai că nu sunt străine de înţelegerea profundă a timpului acesta sfânt, ci sunt şi o expresia a sufletului nostru de români creştini.