Unde este Dumnezeu?!


“Şi a luat (Elisei) mantia lui Ilie care căzuse de la acesta şi a lovit apa cu ea, zicând: “Unde este Domnul Dumnezeul lui Ilie?” Şi lovind, apa s-a tras la dreapta şi la stânga şi a trecut Elisei.” (IV Regi 2, 14)

Despărţindu-se de ucenicul său, Ilie vrea să-i dăruiască acestuia ceea ce îi va cere. Elisei ştia că măsura dragostei lui Ilie pentru el este cel puţin la fel de mare ca măsura dragostei pe care el însuşi i-o purta lui Ilie. Astfel că Elisei cere “Duhul care este în tine să fie îndoit peste mine!” (v. 9). Deşi este un lucru greu de făcut, Elisei îşi vede împlinirea promisiunii (cf. vs. 10-11).

Când însă va încerca să facă lucrurile lui Ilie, şi anume despărţirea apelor Iordanului cu ajutorul cojocului, Elisei va vedea că aceasta nu se întâmplă. În ediţia sinodală a Bibliei de la 1914 se precizează: “Şi s-a întors Elisei şi a stătut pe ţărmurile Iordanului şi a luat cojocul lui Ilie, care căzuse deasupra lui şi a lovit apa şi nu s-a despărţit. Şi a zis: Unde este acum Dumnezeul lui Ilie? Şi a lovit apa a doua oară şi s-au despărţit apele încoace şi încolo, şi a trecut Elisei pe uscat.” Se observă astfel că la prima încercare, nu se întâmplă nimic. Este ca şi cum promisiunea lui Ilie nu s-ar fi împlinit, este ca şi cum ar fi rămas singur, ca şi cum Dumnezeul lui Ilie ar fi dispărut odată cu Ilie. Elisei nu poate concepe să rămână singur. El nu crede că Dumnezeu lucrează doar prin Ilie, nu crede că lui Dumnezeu nu îi pasă de el.

Dar totul este o încercare. Dumnezeu nu vrea ca Elisei să aibă doar puterea lui Ilie. Dumnezeu vrea ca Elisei să Îl cunoască cu adevărat. El nu vrea ca Ilie să fie interpus mereu între El şi Elisei. Dumnezeu vrea ca Elisei să Îl cunoască personal, El vrea ca relaţia lor să fie nemijlocită. Dar pentru aceasta trebuia ca şi Elisei să vrea. Trebuia ca el să conştientizeze că nu a primit doar o putere oarecare, ci el a primit “Duhul” lui Dumnezeu. El nu a primit o putere, ci o persoană cu care trebuie să fie capabil să comunice.

Părintele Simeon Kraiopoulos spune că “profetul Elisei s-a cutremurat până în străfundul fiinţei sale când a văzut că nu s-a întâmplat ceea ce aştepta, pentru că ştia din experienţa profetului Ilie că este deschis drumul comuniunii dintre Dumnezeu şi oameni… El însă nu s-a lăsat pradă nepăsării, nici nu s-a arătat un spirit practic (încercând să se descurce şi fără Dumnezeu), nici nu a încercat să dea lucrurilor vreo explicaţie. Şi pe loc a venit răspunsul cerului! A lovit din nou apele Iordanului şi acestea s-au despărţit”.

Elisei insistă pentru ca Dumnezeu să-i dea răspuns. El nu acceptă un dumnezeu care nu îl ascultă, el nu acceptă un dumnezeu care nu dă răspuns, el nu acceptă un dumnezeu care e indiferent. Aşa cum el nu este indiferent faţă de Dumnezeu, nici Acesta nu trebuie să fie indiferent faţă de el. Şi astfel că Elisei îl descoperă pe Dumnezeu care lucrează prin el, descoperă puterea nelimitată a lui Dumnezeu care se manifestă în el. Atunci când Dumnezeu pare indiferent faţă de om, Elisei insistă şi-L determină pe Dumnezeu să acţioneze, să se manifeste. Elisei ştie că Dumnezeu nu e surd şi mut, el ştie că Dumnezeu caută doar prilejul de a se manifeste fără a se impune.

2 thoughts on “Unde este Dumnezeu?!”

  1. Sa inteleg ca in pedagogia lui Dumnezeu o incredere vie se probeaza prin indrazneala si provocarea de a-L determina sa raspunda? Ar insemna ca avem un Dumnenzeu care ne cauta la orice pas fericirea si libertatea cu lumanarea…

  2. @Ada
    🙂 Îmi place exprimarea ta plastică! Nu am putut să nu-mi amintesc de vestitul Diogene care umbla prin Atena cu o lumânare aprinsă în plină zi şi, întrebat ce face, răspundea: “Caut un om!”
    Cam aşa face şi Dumnezeu: caută mereu un om! Slăbănogul de la scăldătoare spune: Nu am om! Şi atunci a venit Hristos!
    Cea mai mare calitate pe care trebuie să şi-o dezvolte omul este libertatea. Ea este cea mai căutată de fiecare şi de toţi. În acelaşi timp, ea este şi cel mai greu de antrenat. Mintea ţi-o educi la şcoală, inima în familie. Dar libertatea ţine numai de tine. Şi Dumnezeu îl provoacă mereu pe om să fie liber. El ştie că doar atunci când omul va fi cu adevărat liber va fi şi fericit, va putea şi va avea totul!
    Noi nu trebuie să ne lăsăm într-o voie impasibilă de-a vreunui dumnezeu pe care nu-l înţelegem şi a cărui voie nu o ştim. Pentru asta se descurcă foarte bine budiştii. Noi vrem o relaţie reală şi matură cu un Dumnezeu pe care deşi nu prea-L cunoaştem, deşi nu prea ştim ce vrea, ştim că vrea să fie în legătură cu noi, vrea să aibă o relaţie cu noi. Iar această relaţie nu poate fi decât dumnezeiască, deci nu poate veni decât printr-o voie liberă absolută a celor ce vor să intre în discuţie.
    Într-adevăr, Dumnezeu ne caută libertatea, şi implicit fericirea, cu lumânarea!

Comments are closed.