Încăpățânarea de a fi loial prietenilor

Fiecare are sau a avut prieteni. Prieteniile se leagă și se dezleagă în funcție de împrejurări. Ele se nasc și pot înflori sau, din contră, se pot stinge sub arșiță egoismului sau sub iarna uitării. Cel mai bine este ca o prietenie, odată formată, să fie întreținută, să fie hrănită.

Nu toți prietenii sunt la fel. Unii sunt formați în copilărie, iar pe măsură ce fiecare se maturizează pot apărea diferențe majore de gândire sau acțiune. Alte prietenii se pot forma între colegii de muncă. La început doar parteneri în îndeplinirea activităților de lucru, astfel de oameni pot forma prietenii durabile, bazate pe loialitate și încredere. Unele prietenii se pot forma întâmplător, prin repetate întâlniri ocazionale care apoi devin planificate. Indiferent de modul în care ia ființă o prietenie, este important ca ea să nu se dizolve.

Prietenii pot evolua diferit, pot avea concepții foarte diferite, aparent sau evident contradictorii. În ciuda acestui fapt ei fac lucruri împreună, se bazează unul pe altul la nevoie, nu se evită doar pentru că nu se înțeleg uneori.

Prietenii își greșesc unii altora. Și cea mai dureroasă greșeală este cea față de cel pe care îl iubești, de cel care te simți apropiat, de prieten. Aceasta doare cel mai mult, pentru că niciodată nu ai vrea să lovești în cel la care ții. Și totuși uneori se întâmplă. Pe lângă durerea provocată celuilalt, este durerea provenită din dezamăgirea față de sine. Atunci, unul dintre cele mai grele lucruri este acela de a te ierta pe tine, de a putea să te încrezi în faptul că încă mai este bine în tine. Și în acest moment te ajută tot prietenul pe care l-ai rănit. Un prieten adevărat nu renunță la celălalt nici chiar atunci când este lovit de el, nici chiar atunci când acesta greșește, nici măcar când nu este de acord cu el. Este foarte greu să găsești pe cineva cu același gând, cu care poți împărtăși orice. De aceea, chiar dacă există atât de multe diferențe, niciodată nu trebuie să renunți la prietenul tău. Îi iei apărarea când cineva se ridică împotriva lui, chiar dacă nu ar fi pe dreptate. Îl ajuți chiar atunci când îți greșește. Îl mângâi chiar atunci când ar vrea să fie singur. Nu ții la prietenul tău doar pentru că are dreptate sau nu, pentru că e drept sau nu. Ții la el doar pentru că este prietenul tău. Faptul că el a meritat o dată prietenia ta îl face pe veci demn de aceeași merit. Nu contează că s-a schimbat, poate și în rău. Dar el rămâne cel de care te-ai împrietenit. El rămâne cel pe care îl iubești necondiționat.

Iubirea față de dușmani nu este o iubire față de cel care e mereu împotriva ta pentru că nu te cunoaște. „Dușmanul” poate fi prietenul care îți greșește, care te dezamăgește, dar care încă are nevoie de tine, de prețuirea și ajutorul tău necondiționat. Ești surd, mut și orb față de faptele lui rele, văzând doar binele din el, așa cum deși știe că suntem răi, Dumnezeu ne iubește mereu, necondiționat, murind cu noi pentru ca și noi să putem fi cu El.

Mulțumesc GCP pentru reamintirea acestui lucru!

4 thoughts on “Încăpățânarea de a fi loial prietenilor”

    1. Tind să cred că această prietenie este una ideală, între două persoane care n-au greșit cu nimic una fața de cealaltă. Pentru că “iubea sufletul celui ce-l iubea” (I Rg. 20,17), Ionatan îi ia apărarea lui David înaintea tatălui său care îl prigonea pe nedrept. Deși Saul invocă binele lui Ionatan atunci când își argumentează voința de a-l ucide pe David (cf. vs. 31), Ionatan stă vertical în apărarea adevărului. El îi ia partea lui David pentru că acesta nu a greșit cu nimic.
      Poate ar fi de remarcat însă atașamentul pe care David îl are față de Saul, care, deși îl prigonise, vroind să îl ucidă, nu este disprețuit de către David. Dimpotrivă, David îi cruță viața atunci când putea să-l omoare și îl plânge la moartea lui, pedepsindu-l pe cel care omorâse un rege. David este fidel lui Saul în ciuda tuturor relelor pe care acesta i le-a pricinuit!

  1. Pt mine prietenia e un ecou al vesniciei caci nu tine cont nici de cat de frecvent ma vad cu prietenii sau cat timp petrecem impreuna. Sentimentul de prietenie, odata impamantenit in suflet, creste cu trecerea anilor si uneori depaseste durata noastra de viata. E ca si cum cineva planteaza un copac la tinerete. Apoi copacul, dupa ce prinde radacini, se face tot mai bogat pe an ce trece si va continua sa rodeasca chiar dupa mutarea din lumea aceasta a celui care l’a sadit.

  2. @I
    Intr-devar, sunt prietenii care, la fel ca si copacii, odata saditi cresc și se maresc cu trecerea timpului. Dar desi poate ca nu acordam atentie, ei primesc ploaie, sunt ancorati într-un pământ mai mult sau mai putin roditor. Nu cresc doar de la sine si prin sine.
    Dar sunt si alti copaci care, desi cresc in acelasi pamant, nu supravietuiesc sau nu aduc rod. Atunci nu doar că altii vor sa taie copacul, ci tu insuti vrei sa smulgi ultima radacină, vrei sa stergi amintirea cu totul amintirea lui…

Comments are closed.