Podoaba crucii

Din fericire, crucea nu se mai folosește ca obiect de tortură; cel puțin în țările câr de cât „civilizate”. Niciodată Biserica nu a fost de acord cu tortura și nici nu o poate încuviința sub nici o condiție. Având memoria nașterii prin jertfa lui Hristos și a crește pe pământul udat și îngrășat de sângele martirilor, Biserica nu poate încuviința nici o astfel de intervenție asupra ființei umane. Cazuri izolate care s-au întâmplat totuși în Răsărit nu au fost niciodată încuviințate, ele fiind produsul unor minți rătăcite, căzute din lumina adevărului și a trăirii în Hristos.

De aceea, crucea pentru creștin nu este obiect de tortură. Ea însă reprezintă puntea de legătură dintre om și Dumnezeu și dintre om și ceilalți oameni. Ea unește totul în sine, ea aduce aproape pe cele îndepărtate. De aceea, crucea este un chin doar până la desăvârșirea dragostei. Ea înseamnă jertfă atunci când renunțăm cu greu la propria persoană pentru a ne putea dărui celuilalt, când nu vream să ne apropiem cu adevărat de celălalt. Crucea este chin pentru omul îndepărtat de Dumnezeu, este nebunie pentru cel ce nu înțelege comuniunea. Pentru credincios însă, crucea este vehiculul dragostei și al desăvârșirii. De aceea ea este prețuită și purtată de fiecare creștin din momentul botezului, până la coborârea în mormânt.

Crucea se poartă la gât. Ea poate fi confecționată din diferite materiale, de la fibre textile la diferite metale prețioase ca aurul sau argintul. Fiecare poartă crucea pe care o alege și care îi place. Dacă materialul din care este confecționată crucea nu are mare importanță, trebuie menționat faptul că forma ei contează foarte mult. Ea trebuie să fie alcătuită din două brațe care se intersectează perpendicular la mijlocul lor sau spre partea superioară a brațului vertical. Ea poate fi simplă sau împodobită, putând avea brațe suplimentare ca în crucea patriarhală română sau ca în crucea rusească. Acestea sunt cruci care pot fi purtate de credincios. Nu se va purta crucea egipteană sau cea inversată.

Unele obiecte sub semnul crucii, mai mult podoabe, sunt folosite de unele femei sau chiar bărbați ca accesorii. Acestea sunt fie de mărimi nepotrivite, prea mari sau prea voluminoase, având culori stridente sau reflectorizante, fiind alcătuite din diferite splasticuri sau alte elemente chicioase. Astfel de obiecte nu fac cinste unui creștin, care nu vrea să iasă în evidență cu orice preț.

Deși nu trebuie ascunsă, crucea nu va fi purtată cu dinadinsul la vedere. Mai ales o cruce bogată, purtată în mod epatant, poate leza sentimentele unor anumiți oameni din jur, aceștia putând dezvolta chiar repulsie pentru cruce sau creștini în general. Crucea nu se poartă la cercei, la mână sau oriunde altundeva. Ea nu se va purta în mai multe exemplare. În nici un caz, crucea nu se va tatua pe corp. Ea nu este o amuletă și de aceea nu se va considera ca fiind una.

O purtare inadecvată a crucii nu poate fi decât expresia unei neînțelegeri a sensului ei sau poate reprezenta manifestarea unor profunde nereguli duhovnicești. Atunci când este posibil, fiecare poate da anumite sfaturi persoanelor capabile să asculte, putând îndruma spre aflarea adevăratei vieți prin lumina crucii.

Fiecare creștin își va purta crucea mereu la gât. Ea nu este doar o manifestare văzută a credinței, ci și o mărturisire a ei. Subscriindu-se în laturile crucii, credinciosul cuprinde lumea întreagă în iubirea lui Hristos.