Ajutor dat pelerinilor

Viața omului este o călătorie. Dacă unii oameni sunt confuzi cu privire la originea și la scopul lor pe pământ, creștinul știe că omul vine de la Dumnezeu pentru a se întoarce înapoi la El. Astfel, toată viața lui este o căutare neîncetată a dumnezeirii, este un pelerinaj continuu spre cer.

Prin pelerinajul pe care îl face, creștinul își exersează vocația mântuirii. El se pregătește din timp, adunându-și cele necesare drumului, prevăzând problemele care ar putea să apară pe cale și întărindu-se pentru înfruntarea și rezolvarea lor. Dar toate pregătirile firești pe care le face sunt adunate și încinse cu încredințarea în voia lui Dumnezeu, aceasta neînlocuindu-o necesitatea pregătirii, ci suplinindu-o și desăvârșindu-o. drumul poate fi anevoios sau lung, dar pelerinul îndură totul pentru bucuria pe care o va primi la capătul lui. Deși poate că unii nu înțeleg ce fel de răsplată poate primi cel ce îndură vreme capricioasă și „pierde” timp și bani, pelerinul nu va renunța la rânduiala sa, deși poate nu va putea explica pacea și bucuria senină care îi va mângâia sufletul, întărindu-l mai departe și pentru mult timp după reîntoarcerea în tumultul vieții. De fapt, fiecare moment dintr-un pelerinaj se va imprima în adâncul sufletului, întărind și marcând viața omului pentru veșnicie. Aceasta se întâmplă pentru că pelerinajul este o călătorie în lumea aceasta pentru aflarea a ceea ce nu este din lumea aceasta, el este plecarea omului în aflarea lui Dumnezeu coborât pentru a intra în comuniune cu omul.

Dacă grija de străini trebuie să fie o preocupare permanentă a creștinului, aceasta fiind unul dintre criteriile Judecății de Apoi (cf. Mt. 25,35), cu atât mai mult ajutorarea pelerinilor, acești călători în aflarea veșniciei. Cel ce mergea în fiecare an în pelerinaj la Ierusalim (cf. Lc. 2,41), nu poate să nu primească jertfa celui care ajută pelerinilor. Un astfel de om devine mâna lui Dumnezeu lucrătoare în lume, se fac înger al lui Dumnezeu în ajutorarea celui în călătorie, precum arhanghelul Rafael pentru Tobie.

De aceea, creștinul este dator a se implica în ajutorarea pelerinilor. O băutură caldă este o binecuvântare pentru cel ce așteaptă în frig să se închine. Un gest care nu costă mult devine o mângâiere pentru cel aflat pe drum. Nu toți pot oferi cazare unui pelerin, dar un sendviș sau un corn nu este un sacrificiu uriaș.

Atunci când cineva nu își permite să facă nici măcar aceste fapte ale milosteniei, el se poate pune la dispoziția Bisericii, ajutând la pregătirea ei sau la prepararea gustărilor care se împarte de obicei credincioșilor. Pentru aceasta nu trebuie decât bunăvoință, organizatorii bucurându-se pentru ori mână de ajutor în plus.

Prin astfel de fapte ale milei creștine, cei care nu pot merge în pelerinaje se pot învrednici de plata și de foloasele duhovnicești pe care le primește pelerinul. Nici un pahar de apă dăruit unui pribeag nu va curge în zadar, după cuvântul Mântuitorului care promite că duruitorul „nu își va pierde plata sa” (Mt. 10, 42).