Lumânarea de la botez

Botezul este a doua naștere pentru un om în general și pentru copil în special. În Biserică, omul este chemat la desăvârșirea libertății. Botezul copilului se face tocmai pentru ca fiecare copil să se poată dezvolta liber, dar cu ajutorul lui Hristos. atunci când se va maturiza, când va înfrunta necazurile vieții sau ispitele necredinței, omul botezat de mic va putea alege mai ușor credința și stabilitatea vieții adevărate, neputând fi decât cu greu ademenit spre păcat sau credințe ilogice sau periculoase.

Copilul nu este liber. Atât din punct de vedere trupesc, dar și spiritual, copilul depinde de părinți în special și de întreaga lume în general pentru a se dezvolta și a se maturiza ca om desăvârșit, liber și integru. Libertatea lui crește și trebuie potențată și educată spre alegerea binelui ca fapt natural.

Nașii, părinții duhovnicești ai noului convertit, vor avea pe plan duhovnicesc rolul părinților trupești. Ei îl vor hrăni și ajuta pe fin atât pe plan trupesc, dar mai ales pe plan duhovnicesc. Nașii vor fi modele de viețuire creștină, luminând și explicând calea credinței pe care pășește noul om. De aceea, nașii poartă o lumânare la Botez, simbol al vieții lor bune, capabile să conducă și pe alții la iluminare, la aflarea adevăratei lumini în Hristos. Lumânarea are scopul practic de a lumina în jur, dar ea este și simbol al călăuzirii spirituale. Cel care o vede știe pe unde să meargă, se poate feri de obstacole,, poate întrezări dușmanii din umbră. Astfel, nașii sunt înaintemergători și povățuitori pe calea mântuirii, luminând și ușurând drumul copilului duhovnicesc.

Se obișnuiește ca lumânarea de la botez să fie din ceară curată. Acest lucru simbolizează curăția și puritatea albinelor care lucrează aproape încontinuu și în comuniune, fiind modele pentru noul credincios care trebuie să lucreze încontinuu pentru propria mântuire dar în comuniunea trupului Bisericii. Unii oameni preferă lumânările albe, asortate cu hainele albe pe care le îmbracă noul convertit. Ele sunt simbolul purității și al curăției noului creștin, curăție pe care o va putea afla mereu doar prin întoarcerea la Hristos, singurul care poate curăța haina sufletului care se întoarce de la păcat.

În datinile poporului român se spune că trebuie să pui ceva la lumânare pentru că „nu se cuvine a ținea focul cu mâna goală, și de aceea se pune un cumaș (stofă, brocard) de rochie sau un șeluț”. Aceasta are un rol practic, pentru ca nașii să nu se murdărească, fiind de folos și în alcătuirea ulterioară a diferitelor haine pentru copil. În sens spiritual, ele reprezintă faptele bune ale nașilor, îmbrăcămintea bogată a faptelor lor bune.

Lumânarea se poate împodobi cu flori, busuioc, berbenoc (saschiu), iederă, ferigă sau brad, în funcție de zonă sau regiune.

Lumânarea de la Botez se poate aprinde pentru a lumina atunci când copilul nou botezat se împărtășește, deși acest lucru nu este obligatoriu.

După Botez, lumânarea poate lumina masa pe care se dă în cinstea copilului. Ea se poate aduce apoi la Biserică, fiind utilizare spre folosirea altor lumânări sau se poate aprinde spre luminarea în casă la timp de nevoie sau de bucurie.

Există diferite credințe și superstiții care presupun o legătură între lungimea vieții și a lumânării sau a crijmei (pânză nouă în care se înfășoară copilul imediat după botez) sau a modului în care arde lumânarea. Trebuie precizat că acestea sau alte asemenea credințe care nu au o logică spirituală, ci țin mai mult de magie sau idei care desconsideră libertatea omului, trebuie lăsate ca fiind periculoase și străine de duhul realității și al Ortodoxiei.