Ce vrea Dumnezeu de la om?

Jertfă și prinos n-ai voit, dar mi-ai întocmit trup; arderi de tot și jertfă pentru păcat n-ai cerut. – Psalm 39,6

Există o credință mai mult sau mai puțin populară cum că Dumnezeu ar vrea ceva de la om, i-ar trebui Lui ceva. Că noi trebuie să facem binele pentru că așa vrea El. Că trebuie să mergem la Biserică pentru că așa vrea El. Că trebuie să plătim într-un fel sau altul pentru păcatele făcute.

Toate aceste credințe sunt străine de Duhul Ortodoxiei, de viața adevărată în Hristos. Dumnezeu nu vrea nimic de la noi pentru că pur și simplu El are totul. Binele pe care omul îl face este în primul rând bine pentru cel care îl săvârșește, pentru efectele lucrului făcut sunt ca un bumerang ce se întoarce la cel care l-a aruncat. Mergem la biserică pentru a înțelege mai multe, pentru a trăi mai intens, pentru a ne uni mai deplin cu Dumnezeu și cu ceilalți, pentru a ne împlini propria persoană. Iar dacă facem păcatul, acesta este o cădere în primul rând ca lipsă de înțelegere a realității și ca manifestare a golului existențial. Păcatul nu poate fi răscumpărat într-un fel sau altul, nu poate fi răsplătit sau răzbunat, ci el nu mai trebuie repetat, trebuie ignorat ca fiind nimic, efectele lui fiind cele cu care trebuie luptat.

Ceea ce vrea Dumnezeu este omul. În același timp, ceea ce-l împlinește pe om este doar Dumnezeu. Dumnezeu îl vrea doar pe om, omul este doar în Dumnezeu. Trupul pe care l-a făcut Dumnezeu pentru om este natura lui creată. Omul întreg este voia lui Dumnezeu. Doar pe el îl dorește Dumnezeu. Nu este ceva mai presus de acesta. Prin voia lui, omul alege să se unească cu Dumnezeu, nu ca ceva care trebuie, ci ca ceva ce este natural și normal. Desigur, poate să nu aleagă aceasta, poate alege și nenaturalul, anormalul, adică moartea lui.

Atunci când omul se unește cu Dumnezeu, el aduce toată creația în Dumnezeu. Ieșind de la Dumnezeu, omul se întoarce cu întreaga creație în El. Prin trupul lui, alcătuit din elementele chimice ale creației, omul cuprinde întreaga creație pe care o aduce ca prinos înaintea lui Dumnezeu. De aceea, când omul își oferă trupul ca loc de sălășluire a lui Dumnezeu, întreaga creație se face templu viu al lui Dumnezeu, întreaga creație Îl „conține” pe Dumnezeu. Doar prin om creație își află sensul, doar în Dumnezeu omul își împlinește destinul.