Problema sfatului

Nu urma sfaturile altuia decât numai în cazuri excepţionale. Dacă ai reflectat îndelung şi matur asupra unei chestiuni, cine altcineva şi-ar putea-o reprezenta, mai bine decât tine, sub toate feţele ei?

Ludwig van Beethoven

4 thoughts on “Problema sfatului”

  1. Intr-o carde despre comunicare am gasit un asa numit “decalog” al comunicarii. Acolo erau niste reguli simple car ar trebui sa se aplice in orice discutie purtata. Una dintre ele, pe care am retinut-o si la care ma gandesc mereu, este aceea de a nu spune nimanui ca nu are dreptate sau ca minte (acestea se cam leaga intre ele). Tu poti sa demonstrezi ca nu minte/nu are dreptate, sa aduci toate argumentele pe care le consideri necesare, dar nu poti presupune pur si simplu ca cineva nu are dreptate, ca asa crede. Credinta e ceva logic, demonstrbil, o imagine a realitatii. Ea nu este inca adeverire pentru ca inca nu traiesti total in acea realitate. Dar credinţa are o bază raţională. Şi trebuie să fie raţională. Deci poţi să demonstrezi că o credinţa e falsă sau nu, bineinteles, pentru cel care vrea să afle, iar nu pentru cel care vrea “protectia” comoditatii.
    Cam atat despre metoda.
    In rest, nu intelg de ce ar trebui mereu sa cauti sa gandeasca altcineva pentru tine. Bineinteles, e mai usor, vei avea pe cine sa dai vina. Dar cred ca e mai bine şi mai matur sa iei atitudine si sa-ti asumi responsabilitatea pentru propriile acţiuni. Nu înţeleg de ce să trăiască altcineva în locul tău. Ai raţiune, poartă-te în consecinţă.
    Desigur, în situaţii noi sau de criză, în cumpene, se poate cere ajutorul celor mai experimentaţi, sfatul unor prieteni. Dar niciodată nu trebuie luată o decizie doar pentru că altcineva spune aşa. Tu însuţi vei fi răspunzător pentru rezultate, în caz că efectele nu vor fi cele dorite. Plasarea respnsabilităţii proprii în mâinile altuia este potrivită pentru un copil, pentru un novice. Dar nu aceasta este maturitatea, nu în asta constă viaţa adultului.
    Cine ar vrea să se întoarcă la viaţa de copil neştiutor. E preferabilă inocenţa copilăriei şi chiar trebuie păstrată şi căutată. Dar asta în nici un caz nu trebuie confundată cu înconştienţa şi neştiinţa caracteristică acestei perioade de început al vieţii, dar unul dintre cele mai periculoase păcate, atitudini care strică viaţa creştinului.

Comments are closed.