Esenţa Ortodoxiei

Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. – Matei 14,28

Iisus Hristos este Dumnezeu ce se face om. El este om care păşeşte pe pământ ca toţi ceilalţi oameni şi Dumnezeu care merge pe apă, poruncind şi stăpânind natura.

Fiind ucenic devotat al lui Iisus, Petru vrea să-I urmeze. El Îi ascultă învăţătura şi predica, Îi vede minunile şi viaţa. Dar Petru vrea să fie ca Iisus. El vrea să facă ceea ce face Iisus. Unii ar considera aceasta lipsă de smerenie sau cuminţenie. Printr-o părută înfăţişare de înţelepciune, unii îşi întorc faţa de la Dumnezeu, într-o închistare a nevredniciei lor.

Dar Petru ştie că Iisus nu a venit în zadar la om. El ştie că Dumnezeu se bucură permanent de viaţa imaculată a îngerilor şi a venit totuşi la omul păcătos. Petru începe să cunoască faptul că propria lui vrednicie este mai mare decât ceea ce se vede. Iar Petru înţelege aceasta pentru că vede marea iubire a lui Dumnezeu. Petru ştie că este păcătos, dar se lasă spălat pe picioare de către Dumnezeu. Şi de aceea Petru vrea să-I urmeze lui Iisus, vrea să fie ca Dumnezeu.

În cererea lui Petru de a urma pe apă lui Iisus, Părintele Miron Mihăilescu vede dorinţa omului de a fi ca Dumnezeu, de a face lucrările Lui: porunceşte-mi să umblu cum nu se poate umbla în mod obişnuit, să umbli aşa cum umbli numai Tu.

Măreţia creştinismului, şi mai ales a Ortodoxiei ca înţelegere profundă şi deplină a lui, constă nu în faptul că Dumnezeu cel atotputernic, majestatea sa transcendentă a coborât pe pământ. Ceea ce contează însă pentru om, ceea ce esenţial are legătură cu fiinţa lui, cu persoana lui, este acela că omul poate fi Dumnezeu, că omul, dacă vrea, are posibilitatea să se împărtăşească de dumnezeirea cea necreată. Omul devine Dumnezeu.