Pregătirea pentru naşterea lui Hristos se face la fiecare Liturghie

Coborârea lui Dumnezeu pe pământ şi naşterea Lui din Fecioara Maria reprezintă începutul mântuirii neamului omenesc. Prin naşterea lui Iisus Hristos ca Dumnezeu adevărat şi Om întreg se arată marea iubirea a lui Dumnezeu. Acesta l-a creat pe om din iubire şi pentru iubire şi nimic din ceea ce face omul nu-I poate stinge această dragoste. De aceea, Dumnezeu Se face om, Se face la fel ca cel iubit de El, tocmai ca şi omul să-L poată iubi, să se poată apropia de El, să poată fi în comuniune cu El.

Pregătirea pentru primirea lui Hristos se face la fiecare Liturghie. Aici Hristos recapitulează evenimentele istorice întâmplate o dată pentru totdeauna, de la peşteră, stea şi scutecele cu care a fost înfăşurat, la moartea şi Învierea cea slăvită. De aceea, creştinul care participă la Liturghie este dator să se cureţe şi să-şi pregătească coliba lui alcătuită din carne şi oase pentru primirea lui Hristos.

Într-un Colind scris în 1956, poetul Vasile Voiculescu surprinde într-o manieră mistică taina Crăciunului: Trup, tu dormi? Somnul te paşte?/ Suflete, scoal’ şi cunoaşte/ Luminos prunc că se naşte/ Din Palatul Treimii/ În peştera inimii…

Fiecare om este păcătos şi nici un om păcătos nu este vrednic să se apropie de împărtăşirea cu Dumnezeu. Însă în acelaşi timp, Hristos îl curăţă şi îl primeşte pe cel ce vrea să se apropie, chiar poruncind aceasta, ca singura modalitate de a avea viaţă veşnică (In. 6,53). Pentru împărtăşirea cu Sfintele Taine, credinciosul trebuie să aibă un duhovnic. În urma spovedaniei, dacă nu are păcate de moarte (duhovnicească), credinciosul se apropie de Sfânta Împărtăşanie, pregătindu-se pentru aceasta. În majoritatea cărţilor de rugăciuni se găsesc câteva Rugăciuni înainte de Împărtăşire, foarte folositoare pentru deschiderea şi pregătirea inimii în vederea primirii lui Hristos. Acestea subliniază de fapt neputinţa omului, nimicnicia lui, făcându-l perceptibil la recunoaşterea lui Hristos ca singurul Salvator, singurul capabil să-l împlinească şi să-l desăvârşească, oferindu-i şi viaţă veşnică. Pe lângă aceste rugăciuni, monahii şi creştinii mai sârguincioşi participă şi la celelalte slujbe ale Bisericii sau înmulţesc rugăciunile pe care le fac în mod obişnuit. Atât înainte cât şi după momentul împărtăşirii este foarte utilă rostirea scurtei rugăciuni: Doamne Iisuse Hristoase miluieşte-mă!

Pregătindu-se pentru Împărtăşanie, creştinul trebuie să postească şi să nu mănânce nimic după miezul nopţii până la momentul împărtăşirii. Apropiindu-se de Sfântul Potir, Sfântul Ioan Damaschin spune să ne apropiem de dânsul cu dragoste fierbinte şi, în chipul crucii palmele închipuindu-le, să primim trupul Celui răstignit şi, punând peste Dânsul ochii şi buzele şi fruntea, cu dumnezeiescul cărbune să ne împărtăşim… Prin poziţia mâinilor în chipul crucii la nivelul inimii, credincioşii îşi afirmă  viaţa ca dăruire completă lui Dumnezeu, ca imitare a îngropării lui Iisus, ca moarte faţă de păcat. Unii creştini însă preferă să meargă cu o lumânare aprinsă, având grijă să nu provoace neorânduială.

După Împărtăşire se sărută Sfântul Potir, coasta ce a izvorât sângele de viaţă dătător. Creştinul consumă apoi anafură şi bea puţin vin. Din acest moment el poate săruta mâna preotului sau se poate închina la icoane. Alţii preferă să se concentreze mai mult la Cel care acum vieţuieşte şi se naşte mistic în ei.

Deşi Crăciunul este sărbătorit o singură dată pe an, fiecare Liturghie este prilej de naştere a lui Hristos în trupul celui ce se sârguieşte pentru aceasta.