Bumerangul faptei

Aproape este ziua Domnului pentru toate neamurile! Cum ai făcut, aşa ţi se va face; fapta se va întoarce asupra ta. – Avdie 15

Pentru fiecare om de pe pământ este un sfârşit. Ziua Domnului este ziua în care fiecare se va înfăţişa înaintea lui Dumnezeu, dând răspuns pentru ceea ce a făcut în viaţă, bine sau rău.

De multe ori se pare că în lume nu există dreptate, nu există Dumnezeu. Dar cel înţelept vede şi pricepe lucrarea lui Dumnezeu. Doar cel ce nu vrea nu poate cunoaşte mâna lui Dumnezeu în lume. El închide ochii la prezenţa reală, dar smerită a lui Dumnezeu din lume. Tot omul este făcut spre bucurie şi Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să se mântuiască, dar asta depinde şi de om.

Dumnezeu îl scoate pe om din nefiinţă şi îl aruncă în existenţă, sperând că omul se va întoarce la El, la izvorul vieţii sale. Acesta ar fi cursul firesc pe care el ar trebui să-l urmeze. Şi aceasta ar trebui să o facă nu pentru că trebuie, nu pentru aşa e natural, ci pentru aşa vrea el. Şi omul se poate îndrepta din faptele pe care le face. Aici este vorba de efectul de bumerang al acţiunii, fie ea bună sau rea. O faptă bună aduce răsplata binelui, o faptă rea aduce necazul şi durerea. Aceasta este şi semnificaţia cuvintelor spuse de Mântuitorul lui Saul: Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă (Fp. 9,5).

Prin orice faptă bună pe care o face, omul se întoarce la dătătorul bunătăţilor, la Cel ce-i poate oferi împlinirea. Prin fapta rea, omul nu se loveşte decât pe sine, se automutilează, renunţă la Singurul care-l poate împlini, se desparte de viaţa lui.

Cel ce face răul alege însingurarea şi autosuficienţa, un mod de viaţă cu totul contrar firii lui îndreptate spre comuniune şi iubire. El îşi creează propriul iad existenţial. În schimb, pentru cel ce face binele, ziua Domnului nu este decât o prelungire şi o desăvârşire a binelui şi a comuniunii cu ceilalţi. El creează şi primeşte raiul, trăieşte şi se împărtăşeşte de ceilalţi şi de Dumnezeu.