despre relaţia duhovnicească

Să spunem că un fiu duhovnicesc cunoaşte un părinte duhovnicesc şi o însuşire a acestui părinte îl impresionează pe fiul duhovnicesc. Apoi, imaginea falsă, imaginea închipuită pe care o are despre sfinţenie şi despre desăvârşire, această imagine ideală pe care o are în el acest fiu duhovnicesc, fără de care nu poate trăi, o proiectează la părintele duhovnicesc, şi prin urmare nu-l vede cum este ci cum l-a plăsmuit el în imaginea lui ideală. Şi astfel apare ataşarea de duhovnic, începe admiraţia, începe cineva să vadă şi defectele ca virtuţi şi ca mari izbânzi. După cum vă daţi seama, consecinţele pot fi dintre cele mai urâte. Iar când părintele duhovnicesc de care s-a ataşat se întâmplă să se vădească că este om şi nu este vreun sfânt şi vreun desăvârşit, atunci fiul duhovnicesc se prăbuşeşte, este distrus. Este ca şi când Dumnezeu ar fi pierit, ca şi când Dumnezeu s-ar fi prăbuşit, atât de mult suferă… Când ne încredem în vreun om, când vedem un om ca pe un sfânt şi-l urmăm ca pe un sfânt, imaginea ideală îşi bate joc de noi.

P. Simeon Kraiopoulos

8 thoughts on “despre relaţia duhovnicească”

  1. Cutremurator, dar adevarat! Stiu cateva cazuri. Cu greu si-au revenit persoanele respective. Vina parintilor este ca tolereaza astfel de atitudini si ajung sa creada si ei ca sunt sfinti! Nu o spun spre judecata lor! Insa cred ca undeva trebuie restabilite raporurile sanatoase fii-duhovnici.

    1. @ Serventi
      Citisem şi eu articolul referitor la p. Savatie şi mi s-a părut un mesaj foarte violent şi acuzator la adresa părintelui. Nu cred că se potriveşte deloc mediului democratic pe care l-ar susţine. De fapt consider că romanul p. Savatie ar susţine democraţia, luptând pentru a preveni viitorul sumbru pe care îl descrie. Oricum, virulenţa cu care autorul articolului atacă acest roman este un bun indicator al tulburării unora cu astfel de interese.

  2. Lucrurile pot fi vazute asa din afara. Exista insa doua variante. Ori ai dreptae, caz in care, intradevar fiul duhovnicesc este in inselare si va gusta, in cele din urma, din roadele inselarii. Ori, fiul duhovnicesc este deplin constient de calitatile si, mai ales, de defectele parintelui sau duhovnicesc(caci este si el om, nu inger) dar continua sa faca ascultare de el, caci se gandeste sa lucreze smerenia. Pentru ca este usor sa asculti de cineva bun si puternic, dar foarte greu sa faci ascultare de cineva slab. Mai ales ca fiul duhovnicesc, in acest caz, asculta de duhovnic cu gandul ca asculta de Dumnezeu, Caruia se si roaga sa puna cuvant de folos in gura parintelui sau duhovnicesc. Un duhovnic este mai slab decat altul..este adevarat! Dar atunci cand vom gasi un duhonic ce ni se va parea mai bun decat cel precedent, vom observa in cele din urma ca si acesta are slabiciuni, ca este om supus greselilor. Atunci, pentru ca nu facem altceva decat sa vanam duhovnici perfecti, nestiind ca Dumnezeu este de fapt singurul nostru duhovnic, vom cadea in pacatul judecarii preotilor si vom pieri. Caci nu este cu putinta celui care isi schimba duhovnicul pentru slabiciunile acestuia, sa nu il judece la un moment dat si pe urmatorul din aceleasi motive. Unul ca acesta cauta mantuire la un un om si nu la Dumnezeu. Pe Dumnezeu il poti gasi si la scaunul de spovedanie al unui preot inselat, caci nu te iarta preotul, ci Dumnezeu. Intrebarea reala este..esti dispus sa te smeresti in asemenea hal? Caci daca o vei face, vei primi mult folos duhovnicesc, iar daca nu, nu. Parerea mea..

    1. @Q
      Într-adevăr, nu cred că trebuie să schimbi duhovnicul doar pentru că ţi se pare că altul este mai bun; şi din păcate aceasta se întâmplă de multe ori cu unii creştini mai râvnitori. Iertarea păcatelor o poate da orice preot. Iar pentru un sfat nu îţi trebuie neapărat un duhovnic. P. Simeon în schimb se referă la acele persoane care se ataşează de un părinte duhovnicesc, fie el duhovnic sau nu. Indiferent că ar fi sau nu sfânt, ar trebui păstrată o anumită distanţă, tocmai pentru păstrarea şi dezvoltarea caracterului liber al persoanei. Deşi în unele medii, monastice mai ales, se suştine o ascultare mai scrupuloasă faţă de un părinte duhovnicesc, totuşi nu se recomandă niciodată o ataşare prea mare de el. Altfel ar apărea ispite atât pentru ucenic cât şi pentru părinte.
      Este o istorie în pateric în care un părinte bolnav era îngrijit de ucenic şi în şapte ani de zile părintele nu i-a spus nici un cuvânt de mângâiere, ci numai îl certa. În schimb la moartea sa îl laudă de faţă cu alţii, pentru a-i fi mângâiere ucenicului când el nu va mai fi aici. Uneori se poate vedea o asprime mare a părinţilor duhovniceşti, în sensul unei aparente răceli, tocmai pentru a-i putea creşte pe ucenici într-o libertate responsabilă, în persoane libere, capabile de relaţionare normală. Aceasta pentru desfiinţarea tipurilor de legături anormale dintre oameni ca slugăria şi despotismul, forme pervertite de relaţionare. Creştinul trebuie să se ridice mai presus de acestea, tocmai pentru că el trebuie să participe în calitate de persoană, liberă şi demnă, la comunicare Treimii. Aceasta vrea persoane care să-I semene în libertate şi demnitate, nu slugi incapabile de dăruire, sau despoţi, incapabili de preţuire.

  3. Cred ca asta este un risc pe care si-l asuma fiecare.Ma refer la riscul de a-ti idolatriza duhovnicul.Pentru ca exista acolo oricum o apreciere fata de felul in care poate sa te povatuiasca,si nu stii cand aceasta apreciere s-a transformat in altceva(caz clasic de ratacire: nu stii ca te-ai ratacit, tu te crezi tot pe drumul cel bun).
    Si atunci care e solutia? sa nu mai ai incredere in propriile pareri? sa nu iti mai apreciezi duhovnicul de frica sa nu cazi in idolatrie? (nu o spun ironic, chiar nu stiu cum ar trebui)
    Acum harul vine prin orice preot, la orice fel de spovedanie, dar e important sa ai un duhovnic potrivit (adica nu oricare).Pentru ca poate face o diferenta foarte mare.
    Sunt cazuri mai speciale, sunt oameni care cauta, care au stat departe de Biserica, si care atunci cand incearca sa se intoarca au nevoie de mult ajutor pana ajung din nou pe linia de plutire. Nu ma refer la cei care sunt atinsi brusc de har si apoi zburda. Ma refer acum la cei care ratacesc cu anii, desi s-au intors in Biserica, pana sa poata macar sa se roage.
    Sunt destul de multi.
    Da, am o atitudine defensiva.Nu pledez pentru duhovnico-latrie, dar nu te grabi sa ii lasi pe unii sa isi puna singuri niste etichete pe care sa nu le poata duce.
    PS: do i smell ascultare issues?

    1. @Alexandra
      Nu se pune problema dacă duhovnicul/părintele duhovnicesc este sfânt sau nu. Trebuie însă să avem o percepţie reală asupra calităţilor şi minusurilor lui, tocmai pentru a nu fi surprinşi de o atitudine sau scădere de-a lui. Vezi că părintele Simeon nu se referea neapărat la duhovnic. Iertarea păcatelor oricum este. Povăţuirea, fie că o faci la spovedanie, pe stradă sau la telefon trebuie discutată şi înţeleasă, tocmai pentru a-ţi permite o dezvoltare şi nu o inhibare spirituală. Dacă tu a-i face tot ce-ţi spune duhovnicul, fără să înţelegi sau fără să accepţi cu adevărat ceea ce spune, unde mai este folosul?! El trebuie să ştie dacă este sau nu de acord cu ceva, dacă poţi face un lucru sau nu. Se pot face minuni prin ascultare, dar totuşi să nu ne înfoim prea mult în pene.
      atitudine defensivă – cred că am avut-o mult timp şi eu… La fel consideram şi eu! Şi eu încă mai consider că aveam duhovnic un sfânt… Însă trebuie ca la un moment dat să trecem peste aceasta. Şi ca să aducem un exemplu din psihologie, ştiai că relaţia dintre un psiholog şi pacientul lui nu trebuie să fie mai lungă de cinci ani, dar de obicei se rezumă la 2 ani media?! Tocmai pentru că persoana nu trebuie să depindă prea mult de altă persoană, ci trebuie să fie capabilă la un moment dat să stea şi singură în picioare. Căci nu este singură, ci cu Hristos!
      Ca să luăm exemplul sfintelor de azi, fiicele Sofiei, care aveau 10, 8 şi, respectiv 6 ani, singure au dat mărtuire pentru Hristos. Câţi dintre cei care au dohovnici renumiţi şi sfinţi ar putea da această mărturie de sânge?!

  4. Daca exista discernamant duhovnicesc, ar trebui sa existe dragoste si grabnica sfatuire cu acel duhovnic care se presupune ca greseste. Dar daca este vorba doar de teama si neincredere, atunci consider ca prin cateva vizite la psiholog, lucrurile s-ar putea redresa. Sau daca vrei poti cere sfatul si cuiva “neautorizat”, la urma urmei e acelasi lucru.

    P.S. Daca ai ceva de spus, spune. Teoria si filosofia sunt sublime, dar inutile cand vizeaza indirect o persoana reala. Sau ar fi “politic incorect” sa spui lucrurilor pe nume…

Comments are closed.