Miheia – profetul răsplătirii

(Dumnezeu zice:) Mă voi tângui și voi urla, voi merge desculț și gol; voi scoate urlete ca șacalii și țipete ca struții. (Mh. 1,8)

Ca cel ce este, pentru că e singurul nedeterminat ce există cu adevărat, ce se supune doar propriei voințe, și ca Cel ce nu este, pentru că de fapt e incognoscibil în esența Lui și imposibil de cuprins și de înțeles și de descris, fiind mai presus de orice afirmație, Dumnezeu se manifestă în moduri capabile să fie percepute de om, capabile de înțelegere. Uneori e văzut în tunete și fulgere, în adiere de vânt, ca un viteaz amețit de vin, ca porumbel sau ca foc, însă cea mai bună imagine a lui Dumnezeu e Iisus Hristos. Toate celelalte reprezentări, fără conducerea spre gânduri mai înalte și înțelegeri mai profunde nu pot duce decât la politeism și desființarea unității divine. Iisus Hristos este cea mai bună icoană pe care o putem avea pentru Dumnezeu, El fiind Dumnezeu întreg manifestat în totalitatea naturii umane ipostaziată într-o persoană.

Așa cum spune Sfântul Ioan Hrisostom, răgazul și odihna pierd pe cei mai mulți dintre oameni. Pe timp de pace apare desfătarea de păcate împreunată cu uitarea de Dumnezeu. Omul uită de sursa binelui și a frumosului și a plăcerii și caută și se mulțumește cu surogate, cu păreri, cu iluzii. Uită de Iubitul după care tânjește cu adevărat și-I caută chipul în lucrurile Sale, în creația Sa, mulțumindu-se cu iluzia și înșelarea. Deși dacă privești la fire omul este nimic și vrednic de nimic, de privești la cinstea cu care a fost cinstit, mare este omul! (Sfântul Vasile cel Mare). Deși e micșorat cu puțin față de Dumnezeu (Ps. 8,5), omul nu vrea și nu tinde la Dumnezeu. Creat cu putința alegerii, omul oscilează între a fi sau a nu fi, uitând că există o singură variantă corectă. Dacă cele ale chipului sunt date pe vecie, cele ale asemănării trebuie voite și câștigate de om.

Dar cum spuneam, omul e înșelat. Și omul înșeală, iar Iubitul lui plânge și suferința Lui nu are margini. El urlă și zbiară ca animalele, bântuie desculț și gol, cu inima sfâșiată de iubirea Sa. Și măcar de ar avea o concurență adevărată! Dar omul vrea fum și vis. Omul vrea să nu mai fie!

Dar Dumnezeu știe că omul n-a fost niciodată stabil (Sfântul Vasile cel Mare) și caută să-l întoarcă pe făgaș, pe calea cea bună. Iar pentru omul îndărătnic și nestimulat, cea mai bună și pedagogică metodă e bătaia. Nu faci ceea ce-ți provoacă durere: nu mănânci ceea ce îți supără stomacul, nu te autoflagelezi, eviți durerea.

Și cum uneori e de ajuns lătratul pentru evitarea mușcăturii, profeții strigă și prevestesc viitorul inerent, măcar, măcar îi va crede cineva. Dar când ai stomacul plin, greu crezi că ai să flămânzești cândva…

Pentru cel înțelept și drept, cuvintele lui Dumnezeu sunt binevoitoare (Mh. 2,7), dar pentru cel nedrept, consecințele păcatului stau la ușă. Dacă te dai cu capul de pereți, nu e normal să te doară mai apoi?! Nu trebuie să fii doctor ca să știi ce se va întâmpla. Așa și cu păcatul: pentru o scurtă nebunie tragi foloase mai pe urmă. Sădești vânt, seceri furtună.

Dar oricât de aspră ar fi amenințarea, tot e îndulcită de promisiunea încetării necazurilor. Mulți profeți au fost uciși de evrei, de multe ori ei au căzut de la voia lui Dumnezeu, dar niciodată Dumnezeu nu i-a părăsit. I-a certat, i-a mustrat, i-a lovit, dar mereu i-a iertat când aceștia se căiau, când își aduceau aminte de Făcătorul. Mânia Lui nu ține totdeauna (Mh. 7,19). Și Miheia promite nașterea în Betleem a lui Mesia cel născut din veșnicie (Mh. 5,1).

Dar și acest Mesia este ucis. Fiul moștenitor este răpus. Stăpânul viei va pedepsi călăii și via o va da altora. În ziua aceea, zice Domnul, voi aduna laolaltă pe cei care o luaseră la fugă, și pe cei chinuiți; și din cei șchiopi voi face un rest și din cei ce au fost împovărați un neam puternic și Domnul va împărăți peste ei în muntele Sionului, de acum și până în veac! (Mh. 4,6-7)

Cei care înainte au fugit de responsabilitatea îndumnezeirii, devenind chinuiți de cele pe care trebuia să le stăpânească, șchiopătând în calea binelui, împovărați de conștiință, aceștia vor deveni poporul ales al lui Dumnezeu. Iar cei ce locuiau o singură țară acum sunt împrăștiați pretutindeni pe pământ. Și dacă vei întreba pricina, nu vei afla o alta, ci faptul că L-au răstignit pe Hristos (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Omorârea lui Iisus Hristos este singura greșeală ce nu s-a iertat evreilor. Stăpânul a venit iar ei nu L-au recunoscut.

Poporul Meu! Ce ți-am făcut și cu ce te-am împovărat? Răspunde-Mi! (Mh. 6,3)