Într-o dimineaţă, călătorind cu trenul pe o nouă linie ferată, am făcut cunoştinţă în compartiment cu domnul S. şi am discutat cu el vreo patru ceasuri. Am auzit vorbindu-se mult despre acest om; era cunoscut mai ales ca un ateu convins. E într-adevăr foarte cult şi instruit şi eram bucuros că am prilejul să mă întreţin cu un adevărat om de ştiinţă. Unde mai pui că e n om extrem de bine crescut şi îmi vorbea întocmai ca un egal în cunoştinţe şi cultură. El nu crede în Dumnezeu. Ceea ce m-a surprins însă, în tot timpul conversaţiei noastre, e că tot ceea ce spunea el părea cu totul altceva decât obiectul discuţiei, şi m-a surprins mai ales pentru că şi mai înainte, ori de câte ori mi se întâmplă să stau de vorbă cu necredincioşii sau să le citesc cărţile, am avut impresia întotdeauna că ceea ce spun ei şi ceea ce scriu în cărţile lor e cu totul altceva, nu atinge miezul chestiunii, deşi în aparenţă ai fi zis că e tocmai ceea ce trebuie. I-am şi spus-o atunci lui S., dar se vede că n-am ştiut să-i explic sau m-am exprimat prea confuz, căci n-a priceput nimic…

Fiodor M. Dostoievski