„Către un zeu necunoscut” sau întoarcerea în necunoscut

John Steinbeck - Catre un zeu necunoscutUnul dintre primele romane ale lui John Steinbeck, Către un zeu necunoscut prezintă istoria unui Avraam modern. Joseph Wayne își părăsește familia pentru a se stabili în câmpiile bogate ale Californiei. În acest nou pământ al făgăduinței se stabilește eroul romanului. Însă spre deosebire de Avraamul biblic, Joseph pleacă de la anumite urme de credință creștină pentru a se reapropia de vechile credințe „păgâne”. De fapt el nici nu prea știe ce face.

–          Ba nu-l neg deloc pe Hristos, se răsti Joseph. Fac un lucru simplu, care-mi satisface plăcerea.

Nimeni nu prea găsește explicații pentru ceea ce Joseph face. Desigur că e considerat un idolatru de către fratele său, protestantul Burton, și chiar un preot idolatru, echivalentul modern al lui Hristos, de către preotul catolic Angelo („Sunt destul de preot ca să recunosc un preot”). Însă  acești extremiști, fanatici, nu reușesc să vadă efectivitatea credinței, sau mai degrabă a practicilor lui Joseph, căci nu e vorba de un sistem de credință care s-ar vrea cât de cât logic, ci de practici magice elaborate mai mult sau mai puțin după ureche.

–          Vine cam așa: Diavolul a avut în stăpânire ținutul acesta timp de mii de ani, pe când Hristos numai câțiva. Și, la fel cum se întâmplă cu o țară proaspăt cucerită, vechile obiceiuri dăinuie multă vreme, uneori în taină și uneori cu vagi modificări, pentru a fi în armonie cu regulile noii stăpâniri; așadar, fiul meu, pe aici încă mai dăinuie unele din vechile obiceiuri, chiar și sub stăpânirea lui Hristos. (Antonio)

Părintele Angelo reușește însă mai târziu să „perceapă” că de fapt manifestarea acestor practici nu reprezintă decât o metodă naturală a oamenilor de a relaționa cu natura potrivnică. De aceea atitudinea lui devine mai pașnică: „O să mă rog duminică pentru ei. Și-o să-i dau fiecăruia o mică pedeapsă de ispășit.”

Dar nu rugăciunea catolicului preot Antonio și nici încercările protestantului Burton nu au putut proteja pământul. Doar sacrificiul suprem al lui Joseph a putut salvat pământul de la moarte.

Pe parcursul întregului roman nu se poate trece cu vederea strânsa legătură pe care Steinbeck o creează între fenomenele naturale și practicile magice. Aceasta e izbitoare în scurta prezentare a bătrânului „nebun” ce aducea în fiecare seară un sacrificiu animal soarelui pentru a se bucura de o vreme în permanență prielnică. Iar revelația supremă a lui Joseph Wayne, „noul” Hristos în gândul „eretic” al lui Antonio,  reprezintă apoteoza reîntoarcerii la zeii necunoscuți, dar însetați de sacrificii în esență fatale: „Eu sunt pământul, eu sunt ploaia. În scurt timp din mine va crește iarba.”