Locul în care Dumnezeu poate sau nu să existe

Iar Maria a spus: „Iată slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău!“ – Luca 1,38

Aspectul feciorelnic al Maicii Domnului reprezintă ceva care uimeşte şi intrigă în acelaşi timp. Deşi au existat multe naşteri minunate de-a lungul timpului, niciuna nu a fost fără participarea bărbatului. Aceasta poate şi pentru că în mod biologic, doar bărbatul este cel care poate da genul copilului şi niciodată, cu toată tehnologia „fertilizatoare” care există sau va exista, o femeie singură nu va putea naşte un băiat. De aceea, orice artificii ştiinţifice pe care şi le-ar imagina cercetătorii nu pot rezulta în naşterea unui băiat de către o fecioară. Acest lucru este atât de neaşteptat, încât chiar şi anumiţi creştini nu cred în fecioria Maicii Domnului. Pentru aceştia din urmă, teologul C.S. Lewis spune că tocmai în aceasta stă minunea fecioriei Maicii Domnului, că prin niciun mijloc posibil ea nu poate fi explicată.

Pe lângă personalizarea omului care vine la viaţa din propria dorinţă şi voinţă, întruparea Mântuitorului în Fecioară este imaginea credinciosului care se desăvârşeşte.

Pentru un credincios, aproape că nu este îndoială că Dumnezeu există. El este. Punct. În acelaşi timp, există numeroare aspecte care ar contrazice acest lucru. În primul rând, prezenţa Lui nu este simţită în mod unitar şi universal. Unii „cred”, alţii nu. Unii sunt politeişti, alţii musulmani sau creştini. Cu toată unitatea religiei de care se vorbeşte în sincretismul contemporan, nu poate fi negat faptul că şi cei mai sincretişti oameni au păreri diferite despre acelaşi Dumnezeu. Pe lângă acest mare „minus”, mai există şi problema răului. Dumnezeu este bun sau nu există. Aceasta cred şi majoritatea ateilor; aceasta ar fi singura variantă logică: existenţa unui Dumnezeu „bipolar” nu ar produce decât scindare în natura simplă a dumnezeirii, dizolvându-o ca realitate ultimă.

Aceste două probleme sunt uneori pietre de poticnire şi pentru cei mai straşnici creştini. Ele nu sunt uşor de înţeles, şi poate nici prea uşor de acceptat. De aceea în sufletul fiecărui om există la un moment dat o luptă în care se decide existenţa sau nu a lui Dumnezeu. Deşi prin natura Lui, s-ar presupune că Dumnezeu există peste tot, în cugetul omului El poate să nu existe. Şi asta experiază cel mai adesea omul, căci el nu-L vede sau simte sau percepe pe Dumnezeu în oricem moment şi în orice loc. Deşi Dumnezeu fiinţează, indiferent de moment sau loc, pentru om, Dumnezeu există doar atunci când omul se deschide către El. Nici un factor exterior nu poate determina conceperea lui Dumnezeu în om. Concepţii despre Dumnezeu pot apărea în om ca urmare a influenţelor exterioare sau interioare lui. Dar adevărata concepere a lui Dumnezeu în om nu poate avea loc decât prin disponibilitatea de care poate da dovadă omul. Şi doar această „concepţie” despre Dumnezeu va fi corectă. În aceasta stă şi minunea fecioriei Maicii Domnului!

Există preoţi, există sfinţi, există locuri sau timpuri sfinte! Nimic din toate acestea nu pot determina adevărata concepere a Domnului. Ele o pot facilita, dar nu o pot determina! Cuvintele Maicii Domnului la întruparea lui Iisus reprezintă tocmai această întrupare prin care Dumnezeu se sălăşluieşte în trupul – materia credinciosului. Trupul şi sufletul, creatura întreagă devine pântece al Celui care se naşte fără sămânţă pământească.

Pe de o parte este omul care nu poate fi determinat să-L accepte pe Dumnezeu. Pe de altă parte este Dumnezeu care nu este determinat de nimeni. Dar acest moment al Buneivestiri reprezintă punctul de cotitură în întreaga natură a umanităţii.