Căsătoria este bună pentru sănătatea inimii

Iubirea care  maturizează persoana

Departe de a fi o simplă convenţie socială sau un mijloc de perpetuare a neamului, căsătoria este un mod natural de apropiere între bărbat şi femeie, cu beneficii pentru amândoi. Dacă beneficiile emoţionale pot fi deduse uşor în cadrul unei familii fericite, un studiu recent arată că acordarea „inimii” în cadrul mariajului este un mijloc excelent de a rămâne în viaţă.

Studiul efectuat de Universitatea din Rochester, New York, SUA, şi publicat în revista „Psihologia sănătăţii” a observat că oamenii cu căsnicii fericite care au fost supuşi unei intervenţii chirurgicale de bypass coronarian au o probabilitate de trei ori mai mare de a fi în viaţă 15 ani mai târziu, spre deosebire de persoane similare care însă nu sunt căsătorite.

„Există ceva într-o relaţie bună care îi ajută pe oameni să rămână în viaţă” spune Kathleen King, profesor emerit de la Şcoala de Nursing din cadrul Universităţii din Rochester şi autorul principal al acestui studiu. Mai mult, se consideră că efectele unui status marital fericit are la fel de multă importanţă pentru supravieţuirea după o operaţie de bypass ca şi tradiţionalii factori de risc precum fumatul, obezitatea sau hipertensiunea arterială.

Totuşi, există anumite diferenţe între bărbaţi şi femei pe care îl manifestă avantajul căsătoriei. Pentru bărbaţi, căsătoria în general este legată de rate de supravieţuire mai mari şi rata de supravieţuire creşte proporţional cu gradul de satisfacţie din cadrul căsătoriei. Pentru femei, calitatea relaţiei este şi mai importantă. În timp ce căsnicii nefericite nu oferă practic nici un avantaj în privinţa supravieţuirii pentru femei, căsătoriile fericite cresc rata de supravieţuire la femei de până la patru ori.

Coautorul studiului, Harry Reis, profesor de psihologie la Universitatea din Rochester explică faptul că „Nevestele au nevoie să se simtă mulţumite în relaţiile lor pentru a obţine un beneficiu în privinţa sănătăţii. Dar în aceste condiţii, răsplata pentru fericirea maritală este mult mai mare pentru femei decât pentru bărbaţi.” Oricum, o căsnicie fericită are avantaje atât pentru bărbat, cât şi pentru femeie.

Căsătoria este bună pentru inimă

Profesorul King spune că „operaţiile de bypass coronarian au fost văzute odată ca un leac miraculos pentru unele boli de inimă. Dar acum ştim că, pentru majoritatea pacienţilor, grefele sunt doar un «petic» temporar, fiind chiar mai susceptibile la ocluzie şi la boli decât arterelor native. În aceste condiţii, este important să se observe condiţiile care permit unor pacienţi să ignore statisticele.” Ea este sceptică cu privire la convingerea larg răspândită cum că o sperietură majoră poate determina persoanele care trec printr-o operaţie de bypass să-şi schimbe stilul de viaţa. „Datele care există arată faptul că mulţi oameni se reîntorc la stilul de viaţă pe care l-au avut înainte.”

Acest studiu subliniază importanţa relaţiilor atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei. Soţiile oferă ajutor cel mai probabil prin încurajarea unui comportament sănătos, cum ar fi renunţarea la fumat sau creşterea exerciţiilor fizice, elemente critice pentru supravieţuirea pe termen lung după o boală de inimă. De asemenea, se sugerează faptul că o căsătorie fericită oferă pacienţilor motivaţie pentru a se îngriji de sine şi un motiv puternic pentru a rămâne în viaţă şi a se bucura de relaţia cu partenerul.

Studii precedente arată faptul că persoanele care au un nivel scăzut de ostilitate în cadrul căsătoriei au şi un nivel mai scăzut de inflamaţie care este în legătură cu bolile de inima. Acest lucru poate explica de ce oamenii beneficiază pe plan medical de o căsătorie fericită.

Maturizarea completă a persoanei

Un studiu realizat sociologul Joshua Goldstein de la Institutul Max Planck şi citat de LiveScience spune că tinerii din ziua de azi se maturizează mai devreme, dar doar din punct de vedere sexual. „Fazele sociale se distanţează de cele biologice”, spune Joshua Goldstein. Prin disocierea plăcerii trupeşti de responsabilitatea iubirii persoanei, unii îşi folosesc trupurile proprii sau relaţiile cu ceilalţi doar pentru satisfacerea unor dorinţe egoiste sau plăceri senzuale. Celălalt îşi pierde profunzimea, capacitatea de a împlini dorinţa ontologică a omului. Sedus de aparenţa unei unui sentiment real, omul cade în plasele unei iubiri simulate. Deşi este ataşat fizic de cineva, el se simte tot mai însingurat, mai neînţeles, mai distanţat. Tot ceea ce e sentiment e abstractizat, devine dorinţă puerilă, incompatibilă cu realitatea care însingurează, care dezintegrează.

Doar prin căsătorie, omul se poate maturiza ca persoană completă, trup şi suflet. În cadrul acestei taine, unirea fizică dintre bărbat şi femeie nu vine decât pentru a întări unitatea voinţei lor, cizelată în clipele de aşteptarea anterioare nunţii, în dorinţa de apropiere reală care se câştigă printr-un caracter tare, rezistent la ispitele derizoriului, a micilor plăceri deşarte.

O iubire reală naşte adevărata plăcere

Căsătoria nu este doar o instituţie, ci ea este mai degrabă o stare naturală a omului. Ea este un pas decisiv pentru maturiyarea persoanei. Tânărul sau tânăra îşi părăseşte părinţii, se desparte de ceea ce a numit până acum casă pentru a se uni soţia sa sau soţul său, formând o nouă familie, o unitate de iuire care se consumă în două fiinţe diferite dar complementare. Cei doi nu se unesc doar pentru secunde de plăcere carnală. Prin jurămintele pe care le fac înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, a rudelor, prietenilor şi a comunităţii în general, tinerii se angajeayă, îşi asumă responsabilitatea unei vieţi de dăruire, de sacrificiu iubitor pentru persoana iubită. Iubirea nu înseamnă neapărat plăcere, ci ea se îmbină cu amărăciunea de renunţare la sinele egoist, de ignorare a propriilor dorinţe şi de împlinire a binelui comun. Nu există plăcere fără suferinţă, dar plăcerea adevărată se obţine doar prin renunţarea la binele egoist.

Inima pe care iubitul o oferă iubitei sale şi reciproc îi uneşte şi îi întăreşte pe cei doi. Cei doi îşi pun sufletul unul pentru altul, pentru mântuirea celuilalt, pentru ca în final amândoi să se mântuiască, împlinind porunca iubirii Mântuitorului (cf. In. 15,13). Ei au inimile atât de mari şi mânile atât de lungi încât este mai uşor să se hrănească unul pe celălalt, e mai util să ţină unul la altul. Cel ce trăieşte singur sau se foloseşte de celălalt doar pentru împlinirea anumitor nevoi nu va putea înţelege niciodată iubirea, nu-L va putea cunoaşte pe Dumnezeu. Doar printr-o viaţă de dăruire altruistă se poate înţelege viaţă, se poate crea o nouă viaţă. Cu unele excepţii, viaţa se naştnul familiei este mărturie a iubirii dintre soţi care nu se diminuează şi nici nu se împarte, ci se maturizează şi se responsabilizează, se împlineşte şi devine fructuoasă.

Căsătoria „duhovnicească”

În cadrul căcătoriei trebuie păstrat echilibrul între viaţa duhovnicească şi plăcerea trupească. Deşi există riscul de a deveni prea trupeşti, nu este bine nici atunci cânt tinerii tind să spiritualizeze totul. Părintele Simeon Kraiopoulos vorbeşte despre această greşeală: „Căsătoria trebuie să fie şi dragoste care nu se sprijină doar pe imboldul trupului sau pe atracţia sufletului, ci se sprijină şi pe Duhul Sfânt… Vai de tânărul sau tânăra care se vor hotărî să se căsătorească şi să experieze căsnicia lor doar ca oameni duhovniceşti, adică doar după duh, doar ca iubire! Vai de ei! O asemenea nuntă va fi un eşec.” Cei căsătoriţi trebuie să să cultive virtutea dragostei cât pot mai mult, în toate planurile ei, pentru a rămâne uniţi pentru totdeauna, împreună cu Preadulcele Iisus.

Creștinul așteaptă sfârșitul revelației

Din Sion va ieși Legea și din Ierusalim cuvântul Domnului. – Isaia 2,3

Isaia pregătește poporul lui Israel să aștepte Legea în muntele Sionului. Probabil că evreii nu prea au înțeles cuvintele profetului, având în vedere faptul că ei deja aveau legea lui Moise. Dar dacă Legea nu e completă, atunci cum se face că legea e sfântă și bună? Și totuși profetul Isaia întărește și spune că din Ierusalim va ieși cuvântul Domnului!

Pentru un creștin, aceste cuvinte par a nu mai fi o taină. Legea iubirii a fost adusă de cuvântul lui Dumnezeu întrupat Care S-a jertfit în Ierusalim. Mai mult, creștinul are conștiința că el este poporul lui Israel în duh (cf. Os. 2,25, Ro. 11,17), el împlinește Legea desăvârșită de Hristos, fiind părtaș la promisiunile Legii.

Însă creștinul poate face aceleași greșeli ca și vechiul popor al lui Israel, Sfântul Apostol Pavel avertizând asupra unei astfel de posibilități (Ro. 11,18-21). Astfel, și creștinul poate crede că împlinește legea dată de Hristos, dar de fapt să fie departe de Duhul ei.

Credem și spunem că mântuirea vine prin Iisus Hristos. În același timp însă, Mântuitorul precizează: „Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteți să le purtați” (In. 16,12). El își îndeamnă ucenicii la așteptarea promisiunii Tatălui în Ierusalim (cf. Fp. 1,4).

Se poate observa că așteptarea la care îndeamnă Mântuitorul nu se deosebește prea mult de cuvintele lui Isaia. Ei spun că mai este ceva. Nu s-a spus încă totul! Sfântul Serafim de Sarov spunea că „scopul vieții creștine este dobândirea Duhului Sfânt”. În Ortodoxie, cunoaștem că descoperirea obiectivă adusă de Hristos nu are valoare fără schimbarea minții și a inimii, fără metamorfozarea în omul nou, hristificat. Doar într-un astfel de om se împlinește revelația!

Lumânarea de la botez

Botezul este a doua naștere pentru un om în general și pentru copil în special. În Biserică, omul este chemat la desăvârșirea libertății. Botezul copilului se face tocmai pentru ca fiecare copil să se poată dezvolta liber, dar cu ajutorul lui Hristos. atunci când se va maturiza, când va înfrunta necazurile vieții sau ispitele necredinței, omul botezat de mic va putea alege mai ușor credința și stabilitatea vieții adevărate, neputând fi decât cu greu ademenit spre păcat sau credințe ilogice sau periculoase.

Copilul nu este liber. Atât din punct de vedere trupesc, dar și spiritual, copilul depinde de părinți în special și de întreaga lume în general pentru a se dezvolta și a se maturiza ca om desăvârșit, liber și integru. Libertatea lui crește și trebuie potențată și educată spre alegerea binelui ca fapt natural.

Nașii, părinții duhovnicești ai noului convertit, vor avea pe plan duhovnicesc rolul părinților trupești. Ei îl vor hrăni și ajuta pe fin atât pe plan trupesc, dar mai ales pe plan duhovnicesc. Nașii vor fi modele de viețuire creștină, luminând și explicând calea credinței pe care pășește noul om. De aceea, nașii poartă o lumânare la Botez, simbol al vieții lor bune, capabile să conducă și pe alții la iluminare, la aflarea adevăratei lumini în Hristos. Lumânarea are scopul practic de a lumina în jur, dar ea este și simbol al călăuzirii spirituale. Cel care o vede știe pe unde să meargă, se poate feri de obstacole,, poate întrezări dușmanii din umbră. Astfel, nașii sunt înaintemergători și povățuitori pe calea mântuirii, luminând și ușurând drumul copilului duhovnicesc.

Se obișnuiește ca lumânarea de la botez să fie din ceară curată. Acest lucru simbolizează curăția și puritatea albinelor care lucrează aproape încontinuu și în comuniune, fiind modele pentru noul credincios care trebuie să lucreze încontinuu pentru propria mântuire dar în comuniunea trupului Bisericii. Unii oameni preferă lumânările albe, asortate cu hainele albe pe care le îmbracă noul convertit. Ele sunt simbolul purității și al curăției noului creștin, curăție pe care o va putea afla mereu doar prin întoarcerea la Hristos, singurul care poate curăța haina sufletului care se întoarce de la păcat.

În datinile poporului român se spune că trebuie să pui ceva la lumânare pentru că „nu se cuvine a ținea focul cu mâna goală, și de aceea se pune un cumaș (stofă, brocard) de rochie sau un șeluț”. Aceasta are un rol practic, pentru ca nașii să nu se murdărească, fiind de folos și în alcătuirea ulterioară a diferitelor haine pentru copil. În sens spiritual, ele reprezintă faptele bune ale nașilor, îmbrăcămintea bogată a faptelor lor bune.

Lumânarea se poate împodobi cu flori, busuioc, berbenoc (saschiu), iederă, ferigă sau brad, în funcție de zonă sau regiune.

Lumânarea de la Botez se poate aprinde pentru a lumina atunci când copilul nou botezat se împărtășește, deși acest lucru nu este obligatoriu.

După Botez, lumânarea poate lumina masa pe care se dă în cinstea copilului. Ea se poate aduce apoi la Biserică, fiind utilizare spre folosirea altor lumânări sau se poate aprinde spre luminarea în casă la timp de nevoie sau de bucurie.

Există diferite credințe și superstiții care presupun o legătură între lungimea vieții și a lumânării sau a crijmei (pânză nouă în care se înfășoară copilul imediat după botez) sau a modului în care arde lumânarea. Trebuie precizat că acestea sau alte asemenea credințe care nu au o logică spirituală, ci țin mai mult de magie sau idei care desconsideră libertatea omului, trebuie lăsate ca fiind periculoase și străine de duhul realității și al Ortodoxiei.

Suportul dat de necuvântătoare

Animalele de companie sunt bune pentru sănătatea omului

Potrivit unui studiu publicat de Asociația Americană de Psihologie, animalele de companie pot servi ca surse importante de suport social şi emoţional pentru oamenii obişnuiţi și nu doar pentru persoanelor care se confruntă cu provocări semnificative de sănătate. Departe de a fi un moft de aristocrat, deținerea unui animal de companie are multiple efecte benefice în plan social sau psiho-emoțional.

Studiul amintit a mai constatat faptul că  proprietarii de animale de companie sunt la fel de atașați față de persoane importante din viaţa lor ca și de propriile animale. În același timp se arată că nu există dovezi care să indice faptul că animalele s-au interpus între relațiile cu alte persoane sau că oamenii s-ar baza mai mult pe animalele de casă atunci când suportul social ar fi mai sărac.

Psihologii de la Universitatea din Miami şi cea din Saint Louis au efectuat trei experimente pentru a examina beneficiile potenţiale ale proprietarilor de animale de companie. Rezultatele studiului actual au fost publicate în Jurnalul de Psihologie Socială și a Personalităţii.

Aspecte pozitive ale deținerii unui animal de companie

Cercetătorul principal, Allen R. McConnell de la Universitatea Miami din Ohio, a observat că „există dovezi care arată că proprietarii de animale de companie, în raport cu cei care nu dețin nici un animal de companie, o duc mai bine pe mai multe planuri, indiferent de diferenţele individuale. Mai exact, spre deosebire de cei care nu au un animal de companie, proprietarii de animale de companie tind să aibă o mai bună stimă de sine, o condiție fizică mai aproape de ideal, tind să nu fie prea singuratici, sunt mai conştiincioşi, mai extrovertiți, tind să fie mai puţin temători şi mai puţin îngrijorați.”

Cercetările anterioare au arătat că pacienţii vârstnici care au animale au avut mai puține vizite la medic decât pacienți similari dar fără animale de companie. În același timp, s-a arătat faptul că bărbaţii HIV-pozitiv cu animale au fost mai puțin deprimați decât cei care nu aveau nici un animal. Dar aceste experimente arată faptul că orice om poate beneficia de pe urma unui partener necuvântător.

Unul dintre experimente a dovedit faptul că există mai multe diferenţe între cei care au sau nu un animal de companie și că în toate cazurile, proprietarii de animale de companie au fost mai fericiţi și mai sănătoşi. Un al doilea experiment a constatat o mai bună stare de spirit în rândul proprietarilor de câini care le-au crescut sentimentul de apartenenţă, de respect de sine şi de sens al vieții. Ultimul studiu a constatat faptul că animalele de companie pot face pe oameni să se simtă mai bine după ce se confruntă cu un sentiment de respingere.

Cercetătorii susțin faptul că „există dovezi considerabile care arată faptul că proprietarii beneficiază de pe urma animalele de companie atât psihologic, cât şi fizic, servind ca o sursă importantă de suport social. Dacă studii anterioare s-au axat în principal pe proprietarii de animale de companie care se confruntă cu provocări semnificative de sănătate, studiul de faţă stabileşte faptul că există numeroase aspecte pozitive pentru oamenii obişnuiţi care dețin un animal de companie.”

Animalele scad riscul de alergii la copii

Aceste experimente sunt în consens cu un alt studiu publicat în luna iunie în revista Clinical & Experimental Allergy. În acest caz, studiul arată că deținerea unui câine sau a unei pisici în casă nu crește riscul copiilor de a deveni alergici la animale de companie, ci dimpotrivă, îl scade. De multe ori părinţii copiilor mici doresc să ştie dacă ținerea unui câine sau a unei pisici în casa creşte riscul copiilor de a deveni alergici la animalele lor de companie.

Cercetătorii conduși de Ganesa Wegienka din cadrul Departamentului de Ştiinţe de Sănătate Publică din Spitalul Henry Ford au urmărit un grup de copii de la naştere până la maturitate. În mod periodic s-a luat legătura cu părinţii şi cu copiii pentru a aduna informaţii despre expunerea la câini şi pisici. Rezultatele obținute cu ajutorul probelor de sânge au arătat faptul că cea mai importantă perioadă de expunere la un animal este în primul an de viaţă, ea oferind protecţie în unele grupuri. Tinerii care au avut în casă un câine în primul lor an de viață au avut aproximativ un risc de două ori mai mic de a dezvolta o alergie la câini, în comparaţie cu cei ale căror familii nu au deţinut un câine în primul lor an de viață. În cazul pisicilor se întâmplă același lucru, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei.

În urma acestor rezultate, Wegienka conchide că „această cercetare oferă dovezi în plus la faptul că experienţele din primul an de viață sunt asociate cu starea de sănătate de mai târziu din viaţă şi că expunerea timpurie la animale de companie nu pune cei mai mulţi copii la riscul de a dezvolta o alergie la aceste animale mai târziu în viață”.

În cadrul unui alt studiu efectuat tot de către specialiști din cadrul Spitalului Henry Ford s-a evidențiat faptul că acei copii care au o expunere prenatală la un animal de companie ținut în casă au un număr scăzut de imunoglobuline E între naștere și vârsta de 2 ani. Acesta este un lucru important având în vedere că aceste molecule sunt în strânsă legătură cu afecțiuni alergice sau cu asmul.

Animalele ca binecuvântare

Create de Dumnezeu pentru ajutorarea omului, animalele au umplut pământul. De la ființe unicelulare care se plimbă cu miile într-o picătură de apă, la simfonia de sunete din savana africană, toate animalele vestesc slava lui Dumnezeu prin complexitatea alcătuirii lor sau frumusețea pe care o etalează. Departe de a fi o apariție spontană supusă hazardului, viața de pe pământ trădează misterul Creatorului. Astfel, animalele nu doar îl ajută pe om în viața sa, încântându-i privirea sau răsfățându-i simțurile, ci ele participă la cunoașterea lui Dumnezeu, sunt semne care direcționează spre sursa vieții.

În istoria Bisericii se pot afla exemple de sfinți care „au venit la credința cea tare în Unul, Dumnezeul cel viu numai prin înțelegerea cea firească”, așa cum spune Sfântul Nicolae Velimirovici, autorul proloagelor de la Ohrida. Astfel, Sfânta  Cristina, o muceniță din secolul al treilea, a avut ca apostoli cerul și pământul, frumusețea și armonia lumii. Ea nu a avut posibilitatea să audă de Hristos de la cineva, nu a primit propovăduirea niciunui apostol, preot sau creștin oarecare. Ea nici măcar nu auzise de denumirea de creștin. Și totuși, prin contemplarea naturii, „privind în fiecare zi pe fereastră, observând soarele şi frumuseţea nespusă a naturii ce strălucea la lumina zilei, sau minunându-se în fiecare noapte de frumuseţea constelaţiilor”, Cristina ajunge la cunoașterea lui Dumnezeu. Tatăl ei păgân era conducătorul cetății Tirului. El și-a asuprit propria fiică de unsprezece ani care respingea credințele ilogice și îmbrățișa afirmarea naturală a singurului Dumnezeu adevărat. Puritatea ei și dorința de aflare a adevărului au condus-o și i-au permis Cristinei să cunoască viața cea adevărată, devenind sfântă și muceniță a Bisericii.

Folosul citirii Vieților Sfinților

Sfinții sunt frați mai mari care ne ajută pe calea mântuirii. Ei sunt părinți care ne îndeamnă la trăirea în Hristos. Ei sunt copii care ne învață inocența și atașarea de Dumnezeu.

Sfinții sunt oameni care, deși au trăit mai înainte de noi, sunt vii în Împărăția lui Dumnezeu. Ei sunt prezenți în viața noastră pe măsură ce fiecare se deschide față de ei. Cu cât crește evlavia față de un sfânt,cu atât se face mai mult simțită prezența lui în viața și trăirea noastră. Sfinții ne ajută, ne îndeamnă, ne întăresc în căutarea lui Hristos și în trăirea adevărată. Unindu-se cu Hristos, ei s-au făcut una cu El, devenind modele de viață și de atitudine creștină.

Sfinții au trăit în toate timpurile și în toate locurile, au avut slujiri și daruri diferite. Unii L-au cunoscut de la început pe Hristos, dedicându-se Lui din pruncie, alții au gustat dulceața înșelătoare a păcatului, după care s-au trezit la viața adevărată prin pocăință, ajungând și ei la trăirea și experierea personală a lui Hristos.

Deși foarte diferiți în privința rangurilor sociale, a aptitudinilor intelectuale sau a înfățișării exterioare, toți sfinții au în comun purtarea lui Hristos în duhul și în inima lor. De aceea, cunoașterea viețuirii lor ajută nu la copierea, ci mai ales la înțelegerea lucrării lui Hristos în om. Fiecare sfânt a avut o petrecere specială, caracteristică timpului, locului și împrejurărilor în care a trăit, determinată însă în mare măsură și de personalitatea pe care și-a format-o. Nu toți sfinții au avut aceleași atitudini față de situații similare, aceleași trăiri ale evenimentelor comune. De aceea, nici un sfânt nu este normativ pentru toate timpurile, locurile și situațiile. Fiecare creștin trebuie să se ghideze după viețile și învățăturile sfinților, dar nu este nevoie și nici recomandat să copieze întru totul ce a făcut fiecare sfânt. Acest lucru nici măcar nu este posibil pentru că sunt unii sfinți care au avut atitudini cel puțin contrare cu privire la aceleași situații sau probleme, deși purtau același duh al lui Hristos. Fiecare trebuie să ia ceea ce poate de la sfinți, să le urmeze însă mai ales intenția din faptele făcute, duhul ce anima lucrările exterioare.

Uneori se tinde a se ridica sfinții pe un piedestal cât mai înalt pentru ca ei să pară cât mai îndepărtați și mai greu de urmat. În ciuda acestui fapt, sfinții au fost oameni ca noi, cu neputințe și păcate, mai mici sau mai multe. Viața lor nu trebuie romantizată ca o poveste frumoasă, văzând în greșelile lor niște virtuți presupuse sau atribuite în mod greșit. Acum sfinții sunt în slava lui Dumnezeu, dar în timpul petrecerii lor pământești au existat cel puțin momente în care chiar și sfinții au experimentat păcatul. Dar neputințele sfinților, similare neputințelor fiecărui alt om trebuie să ridice și să întărească pe creștinul aflat pe calea mântuirii. Fiind asemenea nouă și purtând neputințele noastre, dar învingându-le și desăvârșindu-se, sfinții pot ajuta și celor care pun început mântuirii prin pocăință, prin renegarea păcatului și evitarea răului în viața lor.

Viețile Sfinții sunt modele de trăire și credință adevărată, în care fiecare creștin poate găsi reflectarea relațiilor din viața de zi cu zi, atitudini sau trăiri care l-ar putea ajuta în viața duhovnicească. Cel care nu poate citi în fiecare zi viaețile sfinților din acea zi se poate folosi de sinaxar, care cuprinde viețile sfinților pe scurt, sau de proloage, care, pe lângă informațiile despre viața sfinților zilei are și mici pilde sau sfaturi duhovnicești. Fiecare trebuie să își facă timp pentru ca să-și amintească și să cerceteze viața lui Hristos care binevoiește să sălășluiască în oameni.

Postul periodic întărește inima

Sănătatea din practica Bisericii

Prețuit în toate religiile lumii, postul se vrea înlocuit cu diete de către societatea secularizată, fiind folosit uneori și ca metodă coercitivă în protestul politic. Cu un profund substrat spiritual, postul nu trebuie neglijat, avantajele pe care le implică răsfrângându-se asupra omului întreg, trup și suflet.

Cardiologi din cadrul Intermountain Medical Center Heart Institute au demonstrat prin cercetările lor faptul că postul periodic de rutină are efecte benefice pentru sănătatea omului. Acești cercetători au arătat faptul că postul scade nu numai riscul unei persoane de a dezvolta boală coronariană sau diabet, dar el produce modificări semnificative ale concentraţiei de colesterol din sângele unei persoane. Atât diabet zaharat cât şi valorile crescute ale colesterolului sunt cunoscute ca factori de risc pentru boala coronariană.

Aceste descoperiri noi au dezvoltat rezultatele anterioare ale unui studiu din 2007, care a relevat existența unei conexiuni între post şi reducerea riscului de boli cardiace coronariene, principala cauză de deces în rândul bărbaţilor şi femeilor din America, dar și din România. Cercetările publicate anul acesta au constatat faptul că postul reduce și alţi factori de risc cardio-vascular, cum ar fi trigliceridele (grăsimile din sânge), greutatea sau glicemia (zahărul din sânge).

Postul ca tratament

Cercetătorul principal al acestui studiu, Dr. Benjamin D. Horne, PhD, directorul secției de epidemiologie genetică și cardiovasculară din cadrul Intermountain Medical Center Heart Institute din Utah, SUA, spune că prin acest studiu nou „se confirmă faptul că postul este asociat cu un risc mai mic de a dezvolta aceste boli frecvente și ridică noi întrebări cu privire la modul în care postul reduce aceste riscuri sau dacă el indică pur şi simplu un stil de viaţă sănătos”.

Acest studiu recent a confirmat, de asemenea, concluziile anterioare cu privire la efectele postului asupra hormonului de creștere – GH. GH lucrează pentru a proteja masa musculară şi echilibrul metabolic, răspuns declanşat şi accelerat prin post. În timpul perioadelor de repaus alimentar de 24 de ore, GH a crescut cu o medie de 1.300 de procente la femei și cu aproape 2.000 de procente la bărbați.

Deși mai trebuie efectuate studii pentru a evidenția mai bine efectele postului asupra organismului uman, Dr. Horne consideră că într-o bună zi postul ar putea fi prescris ca tratament pentru prevenirea diabetului și a bolilor coronariene.

Fructele și legumele scad riscul bolilor de inimă

Dacă peste ocean s-a observat efectele benefice ale postului asupra organismului, un studiu european a constatat faptul că persoanele care consumă multe fructe şi legume au un risc mai mic de a muri de boală cardiacă ischemică (BCI), cea mai comună formă de boală de inimă și una dintre principalele cauze de deces din Europa. Studiul publicat la începutul acestui an în European Heart Journal, a arătat faptul că persoanele care consumă cel puțin opt porții de fructe și legume pe zi au un risc cu 22% mai mic de a muri de la BCI decât cei care au consumat mai puţin de trei porţii pe zi. O porţie cântărește 80 de grame, ea fiind echivalentul unei banane mici, a unui măr mediu sau a unui morcov mic.

Dr. Francesca Crowe din cadrul Unităţii de Epidemiologie a Cancerului de la Universitatea din Oxford, Marea Britanie, a spus că „acest studiu a implicat peste 300.000 de persoane din opt ţări europene diferite, cu 1636 decese cauzate de BCI. Studiul arată o reducere cu 4% a riscului de a muri de BCI pentru fiecare porţie suplimentară de fructe şi legume consumate în plus față de un aport minim de două porţii. Cu alte cuvinte, cel care mănâncă cinci porţii de fructe şi legume pe zi are un risc cu 4% mai mic faţă de cineva care consumă patru porţii pe zi și cu 8% mai mic față de o persoană care mănâncă doar trei porții pe zi.”

Inima este bolnavă fără Dumnezeu

Boala cardiacă ischemică (BCI) este caracterizată prin reducerea aportului de sânge la nivelul inimii, oameni care suferă de ea putând dezvolta angina, dureri în piept sau atac de cord. În aceste situații se poate asocia frecvent sentimentul de moarte iminentă. Smuls din ghearele morţii prin medicaţia şi terapia modernă, omul poate să-şi vină în sine, să-şi pună viaţa în ordine.

Trăind fără Dumnezeu, omul crede că viaţa e a lui, că trupul e al lui, că îşi aparţine. Zicând în inima sa ca cel nebun de odinioară că nu este Dumnezeu, sau că există dar e departe de noi, omul ajunge la momentul în care vede cum trupul său, cel pe care l-a slujit atâţia ani, căruia i-a dat mâncare dulce şi băutură fină, şi pe care l-a odihnit în tihnă şi pace, acest trup nu-l mai ascultă, începe să scârţâie; începe să se vadă că are o inimă slabă. Tratamentul pentru inimă, în cele mai multe cazuri, se ia toată viaţa. Şi omul, dacă e capabil să se schimbe, să-şi schimbe stilul de viaţă, îşi poate prelungi considerabil numărul anilor. Sfârşitul oricum va veni, însă mai târziu, cu o calitate a vieţii mult îmbunătăţită. Se observă astfel că depinde foarte mult de om să-şi menţină viaţa primită în dar, având în acest fel timp pentru a se pune în ordine, timp pentru a-şi depăşi sfârşitul pământesc, pentru a păşi în afara timpului.

Postul întărește trup și suflet

Deși pare un lucru ilogic și nejustificat, atât pentru omul contemporan secularizat, dar și în contextul libertății aduse de Hristos, postul este esențial atât pentru progresul duhovnicesc, dar și pentru întărirea trupului. Prin post, organismul este determinat să se hrănească cu ceea ce este folos și mai puțin cu ceea ce este doar gustos. Atunci când omul se gândește să mănânce sănătos, controlându-și dorința de a mânca doar ceea ce îi place, se activează anumite regiuni în creier care ajută în autocontrol și, evident, în luarea unor decizii corecte. Cercetători din cadrul Institutului de Tehnologie din California (Caltech) au arătat faptul că luarea unei decizii poate fi influențată prin simpla redirecționare a atenției. Acest lucru ajută în luarea deciziilor corecte în vederea unui stil de viață sănătos. Astfel, postul este un exercițiu de voință care are repercusiuni asupra întregii ființe umane omul ajungând să se controleze mai ușor. Aparent îndreptat împotriva vieții și a naturii umane, postul ajută la menținerea sănătății trupești și a integrității sufletești, omul desăvârșindu-se prin el.

Biserica a subliniat dintotdeauna importanța postului ca mijloc de apropiere de Dumnezeu. El este un timp de lepădare de sine pentru primirea lui Hristos. Vorbind despre beneficiile postului, Sfântul Ignatie Brancianinov spunea că „Sfinţii Părinţi au numit postul temelie a tuturor virtuţilor, fiindcă prin post este păzită în cuvenita curăţie şi trezvie mintea noastră, iar inima în cuvenita subţirime şi duhovnicie. Cel ce clatină temelia virtuţilor clatină întreaga lor clădire. Să străbatem alergarea sfântului post cu râvnă, cu osârdie. Lipsurile cărora pare că se supune după rânduiala postului trupul nostru sunt nimicnice înaintea folosului sufletesc pe care poate să-l aducă postul. Să desfacem prin mijlocirea postului trupurile noastre de masa bogată şi grasă, iar inimile – de pământ şi de stricăciune, de adânca şi pierzătoarea uitare prin care suntem despărţiţi de veşnicia care stă înaintea noastră şi este gata să ne cuprindă. Să năzuim atât cu duhul, cât şi cu trupul spre Dumnezeu!”

Toţi cei care participă la Sfânta Liturghie trebuie să se împărtăşească!

În mod normal, toţi cei care participă la Sfânta Liturghie, care este Jertfa nesângeroasă şi Cina Domnului, trebuie să se împărtăşească. Nimeni nu se duce la o cină fără să mănânce ceea ce i se pune înainte. Altfel jigneşte pe cel ce oferă cina. Canoanele (8 şi 9 ale Sfinţilor Apostoli, 2 al Sinodului VI Ecumenic, 1 al Sinodului VII Ecumenic…) condamnă pe cei ce participă la Sfânta Liturghie şi nu se împărtăşesc. Împărtăşirea la 40 de zile este o tradiţie recomandată de mulţi dintre duhovnicii noştri, dar ea nu poate fi susţinută teologic. Dacă suntem consecvenţi cu teologia euharistică, toţi membrii Bisericii, deci toţi creştinii, sunt ţinuţi să participe în fiecare duminică la Sfânta Liturghie şi să se împărtăşească cu Sfintele Taine.

+ Serafim Joantă

Te transformi în ceea ce mănânci

Dacă nu ne hrănim mereu cu Hristos din Sfânta Împărtăşanie nu putem creşte duhovniceşte şi, cu atât mai mult, nu putem deveni una cu El. Sfânta Împărtăşanie ne transformă, încetul cu încetul, în Hristos Însuşi. Căci “firea celui mai tare schimbă firea celui mai slab”, zic Părinţii. Cei care nu vor să se împărtăşească – şi aceştia, din păcate, sunt majoritatea credincioşilor noştri de astăzi – rămân departe de Hristos, chiar dacă li se pare că-L urmează. Când Mântuitorul vorbea despre pâinea cea vie care este Trupul Său şi zicea că cine nu mănâncă din această pâine nu are viaţă în el însuşi, mulţi din cei ce-L urmau L-au părăsit căci spuneau: “Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte” (Ioan 6, 60). Aşa şi astăzi, mulţi nu înţeleg rostul Sfintei Împărtăşanii şi stau departe de ea, spre marea lor pagubă.

+ Serafim al Germaniei

Sursa: Ziarul Lumina.ro