Medici taxați când ajută pacienții

Medicii români au ajuns să fie obligaţi să calculeze zilele unui om, în funcţie de fondurile primite de la Casa de Asigurări de Sănătate. Altfel sunt puşi să plătească.

Trei doctori din Craiova, care au dat reţete gratuite unor bolnavi de cancer, pentru că oamenii nu găseau medicamentele necesare în farmacia spitalului, trebuie să scoată din buzunar, acum, 50.000 de lei. Practic, sunt taxaţi pentru că au prelungit viaţa unor pacienţi.

Viaţa nu are preţ. Dar, într-un sistem sanitar precum al nostru, aceste vorbe prind înţelesuri diametral opuse. În clinica de oncologie din Craiova, viaţa chiar are preţ.

Oamenii cu pensii mici nu sunt doar victimele unei maladii crâncene, ci şi al unui paradox românesc, care le grăbeşte sfârşitul. Au voie să primească medicamente gratuite doar din farmacia spitalului. O farmacie mai mult goală.

“Citostaticele, într-adevăr, le primim de la spital, însă foarte multe medicamente care sunt completatoare tratamentului suntem obligaţi să cumpărăm, pentru că nu are în spital”, spune un pacient.

Medicii de-aici nici nu s-au gândit să-şi lase bolnavii să sufere. Au prescris reţete gratuite pentru pacienţii lor, care îşi luau medicamentele din farmaciile din oraş. E împotriva regulilor, au spus autorităţile.

“Ni se impută că nu trebuia să le dăm nici de durere, nici de metastază, nici de vărsături, nici de nimic”, a declarat prof. univ. dr. Florin Bădulescu, şeful Clinicii de Oncologie din Craiova.

Continuare pe Antena3.ro

Drumul la viață trece prin moarte

Unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. – Matei 24,28

Păsări dotate cu o vedere foarte bună, vulturii survolează pământul și detectează imediat un cadavru. În acest sens îi ajută și un simț al mirosului foarte dezvoltat, ei putând descoperi cadavre proaspete cu care se hrănesc chiar dacă acestea sunt ascunse privirii.

Mântuitorul folosește acest proverb iudaic în contextul cuvântului său despre a doua venire. Potrivit Mitropolitului Bartolomeu Anania, la sfârșitul lumii, „prezența îngerilor va fi semnalul învierii morților”.

În același timp însă, vulturul este asociat cu persoana Sfântul Apostol Ioan Evanghelistul. Ucenicul iubit, Sfântul Ioan Teologul este asemănat cu un vultur care se înalță prin teologia lui mult deasupra celor pământești, nefiind afectat de problemele lumești, dar având o privire clară asupra lumii și o înțelegere ascuțită asupra adevărului. „Stârvul” este Iisus, Dumnezeu care părea un om mort, dar din care teologul se hrănește, fără de care omul nu poate trăi. Cel care vrea să înțeleagă adevărurile vieții trebuie să reflecteze la persoana Mântuitorului și mai ales la patimile, moartea și învierea sa. Doar hrănindu-se din trupul lui Hristos cel mort și înviat omul se poate ridica de pe pământ la o viață cerească.

Aceste cuvinte au fost văzute de către părinții pustiei și ca o necesitate de a cugeta la propria moarte pentru a ajunge la înviere. Doar prin înțelegerea morții și așteptarea ei ca trecere la viața veșnică omul înțelege sensul adevăratei vieți, se hrănește și crește în apropierea spre Dumnezeu. Mai mult, comportându-se ca un mort față de plăcerile efemere ale acestei lumi, omul primește ajutor de sus, primește bucuria adevărată și devine hrană pentru îngerii lui Dumnezeu. Părintele Miron Mihăilescu spune că „Dumnezeu se hrănește cu noi atunci când facem binele”. Persoana, ca existență iubitoare, nu poate trăi decât în comuniune de iubire, dăruind și primind viață.

Flori pentru icoane

Icoana este o fereastră spirituală care face legătura între cer și pământ. Prin ea nu doar se contemplează persoane cerești, ci omul intră efectiv în legătură duhovnicească cu ele. Prin fereastra duhovnicească pe care o oferă, icoana realizează o legătură mai apropiată cu persoana pe care o reprezintă. Chipul reprezentat în mod fizic în icoană face prezent în mod văzut persoana care a trecut granițele limitării temporo-spațiale și care se materializează în mod tainic în icoana în care este reprezentat. Astfel, sfinții sunt persoane care deși petrec în slava lui dumnezeu și bucuria cerească, ei sunt prezenți în mod mistic în viața credincioșilor, luminându-le existența și ajutându-i la mântuire. Mai mult, chipul nevăzut al lui Dumnezeu se face văzut și simțit de către om prin icoană. Dumnezeul cel nevăzut și necuprins, transcendentul se lasă văzut și pipăit, se apropie de om. Icoană reflectă imaginea unui Dumnezeu viu care se descoperă omului nu într-o eternă solitudine, prin frică sau stihii ucigătoare, ci într-o apropiere de comuniune iubitoare în misterul unității și comuniunii persoanelor.

Icoana este cerul coborât pe pământ. Dumnezeu și sfinții Săi coboară cu prezența lor luminoasă în mijlocul credincioșilor pentru a naște nădejdea, a întări credința și a mărturisi iubirea între persoanele umane și divine. Ei coboară în pelerinaj pe pământ pentru ca omul se să strămute în cer.

Un semn de prețuire între persoane este dăruirea de flori. Aceste prezențe efemere trăiesc doar pentru frumos, dau totul pentru a crea o pată de culoare încântătoare pentru o lume cenușie. Verdele, culoare nădejdii, este creat de plantă prin acțiunea luminii soarelui. În sine, verdele împletește și combină culoare albastră a cerului cu galbenul solar, cuprinde în sine demnitatea și sacralitatea vieții. Așa cum verdele este înconjurat de celelalte culori, el fiind centrul curcubeului, plantele verzi izvorăsc multitudinea de flori divers colorate din aceeași tulpină verde care le susține. Și precum curcubeul este legământul omului cu Dumnezeu, prin care Dumnezeu se jură să nu piardă omul, florile devin ambasadori ai păcii între Dumnezeu și om, semn al vechiului legământ. Ele devin prezența fizică, reînnoită al acestui legământ. Crescute din pământ sub binecuvântarea luminii calde a soarelui, ele sunt imaginea creștinului ca prezență iubitoare ce crește și trăiește pe acest pământ rece, dar sub protecția și cu ajutorul luminii iubitoare a lui Dumnezeu.

Planta depune tot efortul pentru a crea floarea, așa cum încununarea vieții omului este fapt bună a iubirii în Duhul Sfânt. Și omul face o jertfă, cumpără o floare pentru a o dărui și a lumina și bucura pe cel pe care o primește. Jertfa pentru acest lucru care pare atât de inconsistent și trecător, dar în același timp măre și captivant, este expresia iubirii nepalpabile, dar care dă sensul vieții, a dragostei care se câștigă atât de greu și care se pierde atât de ușor, dar fără de care viața nu există.

Creștinul este îndemnat ca ori de câte ori are ocazia să aducă o floare și să o pună la icoane. Aproape fiecare biserică are vase pregătite care așteaptă să fie umplute de dragostea pline de culoare a credinciosului, fiecare icoană a Maicii Domnului ar trebui încoronată cu flori. Flori perene pot fi dăruite bisericii pentru ca aceasta să fie împodobită tot timpul. Florile de sezon sunt o încântare pentru privire, având un efect calmant și destresant asupra minții. Florile se pot depune direct în vazele prezente înaintea icoanelor sau se pot dărui ca buchete pentru împodobirea altarului. În fiecare caz, ele vor încânta pe toți cei prezenți în mod văzut sau nevăzut în biserică.

Lady Gaga și senzația neconvenționalului

Libertatea se împlinește prin faptele bune

În vârstă de doar 25 de ani, are peste 15 milioane de albume și 51 de milioane de discuri single vândute în întreaga lume. A depășit recordul de 32 milioane de fani pe rețeaua socială Facebook și bariera de 1 miliard de vizualizări pe situl oficial YouTube. A fost declarată de către revista Forbes ca cea mai populară celebritate din lume, iar Times Magazine a inclus-o în topul 100 a celor mai influente persoane din lume. Aclamată sau huiduită, Lady Gaga este artista care șochează prin neconvențional.

Săptămâna trecută, tânăra vedetă a cântat la parada gay ce a avut loc la Roma. Poate că doar aici Gaga se încadrează în trendul lumii de azi. Dacă Franța şi-a reiterat de curând refuzul faţă de legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, cu ocazia primei dezbateri parlamentare asupra acestui subiect, nu aceasta este direcția care se dictează în lume. Potrivit CBN.com, guvernul britanic ameninţă dreptul creştinilor la liberă exprimare şi practică a credinţei lor, simultan cu promovarea activă a drepturilor homosexualilor. Peste ocean, președintele Barack Obama declară luna iunie ca fiind luna gay, iar în Israel, parada unor astfel de oameni este finanțată de puternica firmă Google. Acum și Gaga cântă pentru astfel de oameni, vrând să iasă din limitele normalului prin apelare la anormal.

Negarea normalității conduce la negarea lui Dumnezeu

Dar Gaga nu a fost dintotdeauna așa. Educată la o școală catolică, Stefani Joanne Angelina Germanotta era „foarte delicată, foarte silitoare, foarte disciplinată”. În același timp era cam provocatoare sau excentrică, autoexcluzându-se și fiind tratată ca o ciudată. Ea simțea imboldul nonconformismului, a nesupunerii față de niște reguli pe care nu le înțelegi sau a căror rost nu se întrevede. Însă revolta ei se rezuma mai ales la stilul de îmbrăcăminte. Chiar și atunci când a început să devină cunoscută, Lady Gaga avea versuri și o linie melodică ce nu ieșea prea mult din tiparele convenționale. Ia ieșea în evidență mai ales prin alegerile extravagante pe care le lua cu privire la machiaj, coafură sau îmbrăcăminte.

Curând însă revolta ei a început să cuprindă și viața sexuală normală. Ultimele ei videoclipuri și acțiuni sunt susțineri fățișe pentru persoanele cu activitate sexuală deviantă. Ulterior, revolta ei față de normalitate s-a prelungit de la a se împotrivi unirii naturale dintre  bărbat și femeie, cuprinzând și sfera religioasă.

În melodia „Born This Way”, Gaga propune o viziune proprie cu privire la apariția unei noi lumi, a unei noi umanități, în care binele și răul există în mod natural în natura umană. Aici, creatorul este identificat cu „capital H.I.M.”, cel care este iubit și a creat totul perfect. Ea îl identifică pe Dumnezeu cu acest „HIM” (de fapt acronimul de la „his infernal majesty”), iar cum totul a fost creat perfect, totul este bun. Deci, indiferent dacă ești negru sau alb sau „libanez sau oriental”, „gay, straight sau bi”, totul este bun și frumos pentru că „Dumnezeu nu face greșeli”. Nedifențiind între natura umană diversă și alegerile umane nenaturale, Gaga propune ca în „religia nesiguranței”, a relativismului „un iubit diferit nu este un păcat, (dacă cineva) crede în capital him”. Promovând o viață anormală, nenaturală, Gaga nu poate să nu schimbe și dumnezeul în care crede, nu poate să nu promoveze opusul lui Dumnezeu.

Ultima ei melodie este o sfidare fățișă la adresa creștinismului și a credinței în Hristos. Astfel, nu este de mirare că albumul „Born This Way” a fost interzis în Liban, pe motiv de „prost gust” şi insulte aduse creştinismului. Guvernul libanez a decis că melodiile incluse pe „Born This Way” nu sunt potrivite pentru a fi distribuite. Această decizie de a opri distribuirea întregul album o urmează pe cea care interzicea piesa „Judas”. Mai înainte, melodia „Born This Way” a fost interzisă la radio şi în Malaezia. În videoclipul melodiei „Judas”, Gaga joacă rolul Mariei Magdalena care ar fi avut o relația amoroasă cu Iuda. Ea se consideră o „proastă sfântă” a cărei virtute este Iisus, dar care e îndrăgostită de Iuda, „demonul de care se agață”.

Omul este chemat la depășirea limitelor în Dumnezeu

Revolta față de convențional a resimțit-o fiecare cel puțin o dată în viață. Manifestată și acceptată mai mult sau mai puțin de către fiecare, ea nu reprezintă decât o încercare de depășire a propriei naturi umane finite. Încercarea de depășire a granițelor, o încercare de ne-limitare este sădită ființial în om. Prin dorința naturală de a fi ca Dumnezeu, omul încearcă mereu să-și depășească limitele. Așa cum spunea Mitropolitul Nicolae Mladin, „spiritul uman este înclinat spre mistică, spre o mistică a nemărginirii, a lipsei de limită”. Însă această nemărginire și desăvârșire la care omul tânjește nu se poate face printr-o încălcare a ordinii naturale sau a legilor fizice, ci printr-o transfigurare a lor. Omul trebuie să fie dumnezeu în Dumnezeu și prin Dumnezeu, ajungând „om prin natură și dumnezeu prin har”, după cuvintele Sfântului Simeon Noul Teolog. În același mod, omul trebuie să se supună legilor naturale pentru a le înțelege, pentru a-și înțelege propria natură. Doar prin înțelegerea propriei naturi limitate și personale dar chemate la nelimitare și comuniune omul va reuși cu adevărat să-și depășească limitele și să cunoască originalitatea.

În acest sens, omul ar trebui să-și ia modelul de viețuire al sfinților. Aceștia sunt oameni care au trăit libertatea nu ca pe o simplă facultate de alegere, ci ca pe un „avânt absolut care se orientează către Bine fără a avea rețineri sau întrebări”, după cum spune Paul Evdokimov. A face binele nu este o simplă alegere, ci un lucru natural. Fac binele sau nu exist. Răul și păcatul, ca negare a binelui, te transpune în planul inexistenței ca proprie negare. Alegerea binelui reprezintă opțiunea normală și naturală a omului, singura care îi poate conferi libertatea adevărată. Trăind după legile naturale, omul cuprinde și înțelege natura. Trăind după legea iubirii normale, omul se unește și înțelege persoana la modul absolut, fie că se referă la Dumnezeu sau la cel de lângă. Deci doar prin trăirea naturală în iubire se poate ajunge la înțelegerea și trăirea în comuniune cu întreaga creație și cu Dumnezeu, singurul în care omul nu-și găsește limita.

În istoria Bisericii au existat și unii sfinți nonconformiști, care nu se supuneau și chiar respingeau etica individuală. Aceștia reprezintă o categorie specială de sfinți denumiți „nebuni pentru Hristos”. Christos Yannaras îi descrie ca pe niște persoane care „fac lucruri absurde, smintite, nebunești, dar care au întotdeauna un conținut adânc și tind mereu să reveleze realitatea și adevărul ascunse în spatele aparențelor acestei lumi”. Spre deosebire de extravaganțele oamenilor care se doresc a fi emancipați, astfel de sfinți practică asceza la cel mai înalt grad, sunt „refuzul absolut al criteriilor mondene, devenind marele sarcasm al lumii”. Ei ridiculizează lumea despărțită de Dumnezeu, dezvăluie valorile iluzorii ale vieții fără Hristos. Sub masca nebuniei, acești sfinți aleși de Dumnezeu „sfâșie vălurile moralei convenționale” nu pentru a șoca sau a legitima păcatul, ci tocmai pentru a-l demasca și a-i ajuta pe păcătoși să se ridice din starea lor degradantă. Pentru că s-au purificat cu totul de păcat, ei nu tolerează păcatul. Ei au avut nebunia de a se dărâma ca sine egoist, păcătos și doritor de faimă, chemându-i pe oameni la o viață de nestricăciune și nemurire.

Înțelepciune față de cei din afara Bisericii

Purtați-vă cu înțelepciune față de cei din afara Bisericii! Nu pierdeți nici o ocazie! – Co. 4,5

Sfântul Apostol Pavel știa cel mai bine cum să se comporte față de cei care nu erau în Biserică. El însuși a fost în afara Bisericii și nu a crezut de la început, iar aceasta nu din ignoranță sau neștiință, ci pentru faptul că, potrivit multelor învățături primite de-a lungul vremii, credea că ceea ce face este bine.

Unele lucruri din Biserică pot fi percepute altfel de către cei din afara Bisericii. Ceea ce pentru credincioși poate părea o situație normală sau cel puțin acceptabilă, pentru un necunoscător poate părea respingător sau chiar revoltător. Nu trebuie acuzat pentru aceasta cel ce este în afara Bisericii. Poate că primul contact cu un aspect al Bisericii lui Hristos nu a fost unul prea fericit, poate că încă nu a înțeles ce înseamnă cu adevărat Biserica.

Aproape că nu există om în lumea de azi care să nu fi auzit cel puțin în trecere despre Hristos și Biserica Lui. Și cum „apostolii” din ziua de azi sunt diferiți și numeroși, îmbrăcați în straie cu cravată și vorbind din turnuri de televiziune la ceasuri de vârf, nu tot ceea ce se spune sau nu tot ceea ce se prezintă despre Biserică este realitatea, nu toți înțeleg cu adevărat despre ce vorbesc. Astfel, de cele mai multe ori, omul află informații numeroase care nu sunt neapărat de cea mai bună calitate. Iar în acest ocean de detalii și cele mai luminate minți nu-și pot forma o imagine clară asupra Bisericii, eșuează în cunoașterea lui Hristos.

În aceste condiții, fiecare credincios, atunci când intră în contact cu un necredincios sau doar un mai puțin credincios trebuie să fie atent să-L poată expune pe Hristos, pe Cel ce-l iubește pe om și-l susține pe el și viața lui. Creștinul trebuie să fie conștient că un astfel de om a mai intrat în contact cu informații despre Hristos, dar el a rămas străin de Biserică tocmai pentru că acele informații nu-L prezentau corect pe Hristos, cei ce le-au formulat nu știau despre ce anume vorbesc. Doar printr-o prezentare corectă și iubitoare a celui ce a venit pentru comuniunea oamenilor în Sfânta Treime poate ajunge cineva la cunoașterea lui Dumnezeu, se poate boteza și spăla de vechile idei pentru a primi haina adevăratei înțelegeri a Bisericii lui Hristos.

Cine crezi tu că este Hristos?

Dar voi, le-a zis El, cine credeți că sunt? – Matei 16,15

Vrând să afle ce crede lumea despre Sine, Iisus Hristos își întreabă ucenicii „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?” (v. 13)

El Însuși își luase denumirea de „Fiul Omului” pentru a se împlini profețiile din Vechiul Testament, pentru ca lumea să știe că El este cel așteptat. Și totuși lumea nu L-a recunoscut pe Hristos. Atâtea lucruri au fost spuse despre El, în El s-au împlinit profeții din toate timpurile și locurile și totuși lumea nu L-a cunoscut. Și nici astăzi nu-L prea cunoaște…

Dacă s-ar efectua un sondaj în ziua de azi cam aceleași răspunsuri s-ar da. Iisus a fost un mare profet, a fost un lider, a fost un întemeietor de religie sau un simplu sectar iudaic care a scăpat de sub control. Pentru unii a fost un bun sociolog, primul PRist, un moralist sau un simplu înțelept. Poate că pentru unii Iisus nu a fost decât un simplu grandoman, un individ obscur cu probleme psihiatrice ridicate la rang de trăiri mistice. Sunt și unii care cred că Iisus nu este mai mult de o idee, de un concept, imaginea unui sistem. Și lista continuă, căci aproape fiecare om are o părere despre Hristos care e mai mult sau mai puțin conformă cu realitatea.

Iisus însă aprobă și felicită răspunsul lui Petru, proclamându-l ca temelia pentru construcția bisericii. Așadar, doar prin acceptarea lui Iisus ca „Mesia, Fiul lui Dumnezeu cel viu” omul poate începe să înțeleagă cu adevărat mesajul evanghelic, poate crește pentru a deveni biserică a Duhului Sfânt.

Pe Iisus nu-L interesează cu adevărat ce crede lumea. El continuă și întrebă „cine credeți VOI că Eu sunt”, important este „cine crezi TU că Eu sunt?” Vedem că problema se pune în mod personal: ce cred ea despre Hristos și ce fac eu pentru aceasta. Degeaba bunica a fost credincioasă, degeaba dau pomelnic la biserică dacă eu nu caut o relație personală cu Hristos. Fără acceptarea credinței adevărate în Mântuitorul și fără unirea cu El nu vom putea primi mântuirea, nu-L vom afla pe Tatăl, Dumnezeul cel viu.

Să aprindem tămâie la rugăciune

Sfântul prooroc David, rugându-se cu fervoare la Dumnezeu, compară înălțarea rugăciunii la cer cu fumul binemirositor al tămâii care umple atmosfera de mireasmă și îmbie sufletul mai tare la rugăciune: „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta…” (Ps. 140,2). În același timp, marele scriitor Goethe vede în aprinderea tămâii un simbol al nădejdii care se întărește prin rugăciune: „precum tămâia împrospătează vița unui cărbune, așa și rugăciunea împrospătează nădejdile inimii”.

În biserică, doar clericii sau maicile rânduite au dreptul să tămâieze. Dar atunci când se roagă acasă, credinciosul poate aprinde tămâie atunci când se roagă. Ea este semn de venerație și respect pentru sfinții din icoane. În același timp, prin tămâiere se invocă trimiterea harului de la Dumnezeu, tămâia simbolizând harul Sfântului Duh, care se trimite de sus. Sfântul Gherman al Constantinopolului spune că prin cățuie se simbolizează umanitatea Mântuitorului, focul din cădelniță reprezintă Divinitatea Sa, iar fumul de tămâie este mireasma Duhului Sfânt. Nu există tot timpul condiții prielnice pentru rugăciune, dar pe lângă icoană și candela aprinsă dinaintea ei, creștinul poate aprinde tămâie pentru a crea o atmosferă care să îmbie și să favorizeze rugăciunea.

Pentru aprinderea tămâii trebuie o cățuie, cărbune, tămâie și foc. Cățuia poate fi găsită în diferite forme, mărimi sau materiale, după gustul fiecăruia. În acest sens se poate folosi chiar și o farfurie sau un bol mai mic termorezistent. Cărbunele cel mai bun care se folosește pentru tămâiat este cel sub formă de pulbere, însă pentru că acesta se găsește mai greu și este mai dificil de folosit, cei mai mulți folosesc cărbunele tip pastilă. Aceste poate fi de mai multe feluri. Unii sunt mai mici și sfărmicioși, dar sunt deja parfumați și nu mai necesită tămâie. Restul, adică majoritatea, sunt pastile compacte care se aprind în câteva secunde, timp în care împrăștie în jur particule incandescente și un fum înecăcios. Din acest motiv, este util ca imediat după aprindere cățuia să fie scoasă pe fereastră pentru ca aceste manifestări ale micului vulcan să nu compromită curățenia sau calitatea aerului din încăpere. Dacă se preferă ca în aceste momente pastila să se acopere, fumul va înăbuși focul iar cărbunele nu va mai arde bine. Pentru aprindere, cărbunele se poate ține în aer cu un clește special. Sursa de foc o poate reprezenta chibritul sau bricheta, însă foarte util este aprinzătorul de aragaz cu flacără.

În fine, elementul principal este tămâia, aceasta putând fi naturală sau cosmetizată, răşini autohtone sau de import. Ea poate prezenta diferite arome, acestea variind de la parfum de crini, trandafiri sau lalele, la arome de nard, liliac sau iasomie. Este de menţionat faptul că unele tipuri de tămâie pot scoate un fum înecăcios spre final, acesta putând fi evitat prin stingerea tămâii într-un mic vas cu apă.

Fiecare credincios îşi va alege obiectele după preferinţă, astfel încât să capete cât mai mult folos cu un efort minim. Ceea ce contează în final nu este auriul căţuii sau aroma tămâii, ci calitatea rugăciunii.

Pustnicii nu neglijau Împărtășirea

Mare și minunată este Taina Sfintei Împărtășanii. Încă și pustnicii și sihaștrii nu râvneau nimic mai mult decât să aibă putința de a se împărtăși cu Sfintele Taine. […] Pentru aceasta este cu totul greșit a crede că pustnicii și sihaștrii nu se împărtășeau cu Sfintele Taine. Dumnezeu, care purta de grijă de hrana lor trupească, nu i-a lipsit nici de hrana cea dătătoare de viață a Trupului și Sângelui Domnului Iisus Hristos.

Nicolae Velimirovici

 

Duhul Îl confirmă şi comunică pe Fiul

Duhul Sfânt nu concurează pe Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor. El nu concurează pe Fiul şi nici nu-L completează pe Fiul, ci-L confirmă şi-L comunică oamenilor pe Fiul, ca Fiul să locuiască în ei, să devină Viaţa vieţii lor, mai ales prin împărtăşirea lor cu Hristos prin Sfintele Taine ale Bisericii.

PF Daniel

Sursa: Ziarul Lumina