Unitatea Ortodoxiei, amenintata de problema Primatului papal

Intalnirea din Cipru a fost una tensionata, chiar daca declaratia consemneaza spiritul de prietenie, cooperare si incredere reciproca in care s-au desfasurat sedintele de lucru. La aceasta atmosfera au contribuit nu numai protestele unor organizatii si asociatii ortodoxe din Cipru si Grecia fata de eveniment, ci si refuzul Bisericii Ortodoxe Bulgare de a participa la lucrari, sub motivul ca, pana acum, in dialogul cu catolicii nu s-a obtinut nici un fel de progres vizibil. Apoi, mai trebuie remarcat si faptul ca dupa precedenta intalnire, cea de la Ravenna din 2007, desi documentul final nu consemneaza clar asa ceva, din cauza unor declaratii confuze, s-a acreditat ideea ca ortodocsii ar fi cedat acceptand primatul papal. La Paphos a participat insa delegatia Patriarhiei Moscovei, care, la Ravenna, parasise lucrarile din cauza participarii la dialog a Bisericii din Estonia, recunoscuta de Patriarhia Ecumenica, dar nu si de Biserica Ortodoxa Rusa.

Athosul: Nu «unitatii in diversitate» a dogmelor

Incercarea de pune in discutie rolul episcopului de Roma in comuniunea Bisericilor in primul mileniu crestin s-a lovit de respingerea categorica a unor importante forte, care vad in acest dialog o amenintare vizibila pentru unitatea interioara a Bisericii Ortodoxe. In viziunea acestora, pentru a se salva unitatea ortodoxa, s-ar fi impus o intalnire interortodoxa premergatoare celei din Cipru, pentru formularea unui punct comun in ceea ce priveste dialogul cu catolicii. Ne referim aici la Sfanta Chinotita a Sfantului Munte Athos, care a adoptat o pozitie oficiala in care si-a exprimat “profunda neliniste si problematizare pentru faptul ca se discuta primatul papal inainte ca papismul sa fi renuntat la dogmele lui eretice si la caracterul sau lumesc”. Mai departe, acest for ortodox a declarat ca “singura conditie pentru discutarea temei primatului este revenirea romano-catolicilor la credinta ortodoxa si la sistemul sinodal al Bisericii Ortodoxe si nu «unitate in diverisitatea» dogmelor”.
Cam in acelasi sens s-a exprimat si Dimitrios Tselenghidis, profesor la Facultatea de Teologie a Universitatii Aristotelice din Tesalonic, intr-o notificare catre Sinodul Bisericii Greciei, in care, printre altele spune: “Sa mi se permita si aici sa amintesc adevarul istoric indiscutabil: niciodata Biserica in primul mileniu nu a recunoscut episcopului Romei vreun merit primat de autoritate si jurisdictie pe plan universal. Autoritatea suprema in Biserica din intreaga lume a fost exercitata intodeauna numai si numai de catre Sinoadele Ecumenice… De altfel, niciodata Biserica Ortodoxa nu a acceptat primatul papal, cum a fost inteles si interpretat acesta de  catre Consiliul I Vatican, care l-a proclamat pe papa ca interpret infailibil al constiintei Bisericii, cu posibilitatea de a fi in opozitie chiar si cu hotararile unui Sinod Ecumenic.”

Problema uniatiei si «falsa» unitate ecleziologica

L’Observatore Romano din 17 octombrie aduce in discutie si relatiile “otravite” dintre cele doua Biserici (Ortodoxa si Catolica) din cauza problemei uniatiei. Din acelasi motiv, 18 asociatii ale laicatului din Romania cereau Sfantului Sinod de la Bucuresti sa retraga delegatia mandata sa dialogheze la Paphos. Foarte optimist insa s-a aratat Arhiepiscopul Hrisostomos, Intaistatatorul Bisericii Ciprului, care a declarat ca este “necesar sa dialogam cu scopul de a afla credinta comuna si sa mergem impreuna pe drumul mantuirii, potrivit rugaciunii lui Hristos “ca toti sa fie una”. De altfel, acesta a condamnat cu vehementa manifestarile de protest care au deranjat vizibil dialogul. Nu de parerea Arhiepiscopului  Hrisostomos este Mitropolitul Pavel de Kirineia, care, analizand textul de la Ravenna, spune ca “greseala de baza a acestuia este ca membrii ortodocsi ai Comisiei considera ca interlocutorii lor non-ortodocsi apartin aceleiasi Biserici, dand impresia ca intre Biserica Ortodoxa si romano-catolicsm exista unitate eclesiologica, insa fara a se reclama anumite conditii teologice pentru aceasta”. In aceste conditii, este greu de anticipat ce se poate hotari la Viena anul viitor. Un lucru este clar: mult-dorita unitate crestina va fi greu de realizat dupa atatea secole de schisma. In acest moment, nici una dintre parti nu pare a fi pregatita pentru a implini acest maret deziderat crestin.

Romania, tara de vis: vaccinarea anti-HPV a copiilor fara acordul parintilor

Scris de Luca Dezmir

Dupa o activitate de 15 ani ca medic, am crezut ca in acest domeniu nu ma mai surprinde nimic. Tocmai mi s-a demonstrat ca nu e asa. Culmea, acest lucru vine din partea unui alt medic…

Pentru simplitate, voi reproduce pasaje relevante din stirile care au fost sursa de inspiratie a acestui articol.

Elevele de 13 ani vor fi vaccinate impotriva HPV fara aviz din partea parintilor, a anuntat Adrian Streinu-Cercel, secretar de stat in Ministerul Sanatatii, la videochat-ul REALITATEA.NET LIVE.

Nu se mai cere aviz pentru vaccinare. Se va proceda ca la orice campanie de vaccinare scolara.Se anunta cu o zi inainte, iar cine este bolnav anunta ca nu se prezinta la scoala. (sursa)

In momentul in care am citit aceasta stire mi se parea ca am glisat, pe nesimtite, intr-o lume paralela, un melanj intre “1984″ si experimentele medicale naziste din lagarele de concentrare.In primul rand am verificat din nou sursa: este vorba de realitatea.net, site-ul trustului de presa Realitatea-Catavencu. Nicidecum un blog in care se promoveaza isteric fragmente din teoria conspiratiei.

Instantaneu mi-am amintit de un drept fundamental al omului, un drept fundamental al pacientului: acela de a refuza un tratament propus de medicul care il trateaza:

Pacientul are dreptul sa refuze sau sa opreasca o interventie medicala asumandu-si, in scris, raspunderea pentru decizia sa; consecintele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.

— Art. 13 din Legea nr. 46/2003a drepturilor pacientului, completata de Norma de aplicare din 7 aprilie 2004, elaborata de Ministerul Sanatatii.

M-am informat cu privire la dreptul de decizie asupra efectuarii unei interventii medicale la copii:

In ceea ce priveste minorul, caruia ii lipseste capacitatea de a consimti, trebuie tinut seama de faptul ca o interventie nu se poate efectua decat spre beneficiul sau direct si numai cu autorizatia reprezentantului legal, sau a unei alte autoritati, persoane ori instante desemnate prin lege. (sursa)

Academia Americana de Pediatrie (The American Academy of Pediatrics, AAP) a argumentat ca “intreaga doctrina” a consimtamantului informat prezinta o aplicabilitate particulara in pediatrie. In consecinta, conform AAP, consimtamantul poate fi acordat numai de catre pacientul “cu capacitate adecvata de decizie si cu imputernicire legala.

Parintii (sau alti apartinatori legali) pot acorda consimtamantul informat, iar copilului i se solicita sa-si dea acordul informat ori de cate ori este nevoie. AAP noteaza ca acordul solicitat are relevanta mai mare cand “interventia propusa nu este esentiala pentru viata copilului si/sau poate fi practicata fara un risc substantial”. (sursa)

Mi s-au confirmat informatiile pe care le stiam deja:

  1. orice pacient are dreptul de a refuza un tratament sau procedura medicala;
  2. orice tratament sau procedura medicala care se acorda unui copil se poate realiza numai dupa ce s-a obtinut consimtamantul parintelui.

Si totusi, in Romania de vis in care traim, aceste drepturi exprimate clar in lege sunt considerate nerelevante de catre un secretar de stat in Ministerul Sanatatii.

Sincer sa fiu, chiar nu ma intereseaza ce intentioneaza respectivul functionar de stat sa-mi impuna, eu voi refuza activ orice atingere a drepturilor mele si ale copilului meu.Pentru ca am o fetita de 13 ani care se incadreaza in segmentul vizat de campania de vaccinare a Ministerului Sanatatii.

Apropo de campanie:

DECIZIE. Parintii fetitelor de clasa a VI-a si a VII-a vor participa la un sondaj privind vaccinarea contra HPV, comandat de Ministerul Sanatatii.

Daca jumatate dintre cei o mie de parinti chestionati vor fi de acord sa isi vaccineze fetitele si inteleg in ce consta imunizarea, MS va incepe campania de vaccinare. (sursa)

Aparent, aceasta stire arata o stupizenie de nedescris a factorilor de decizie din Ministerul Sanatatii.A declansa o campanie de vaccinare in functie de un sondaj (de opinie!) efectuat in randul populatiei este ca si cum ai decide ce tip de aripi sa montezi unui avion cu reactie facand un sondaj de opinie in randul florarilor. Sper sa nu se supere florarii pe mine, dar cred ca informatiile pe care le detin despre aerodinamica si design in aviatie nu sunt suficiente pentru a construi un avion care sa zboare cu succes.

Din pacate nu e vorba de stupizenie, ci de o politica focusata de a forta populatia sa accepte un anumit tip de vaccinare.

E suficient sa faceti un surf lejer pe net si veti vedea o multime de bannere care promoveaza vaccinarea contra HPV, este suficient sa va plimbati in oras si sa vedeti bannere publicitare care duc o campanie agresiva de sustinere a acestui vaccin. Aici e vorba de interese financiare majore, care sunt instrumentate abil, pe diferite canale, inclusiv pe cele oficiale.

Sunt medic si va spun cu sinceritate: recunosc eficienta unor anumite tipuri de vaccinuri. Fata mea a facut setul de vaccinuri obligatorii (DTP-difterie, tetanos, pertusis; poliomielitic, hepatita B etc.).

In schimb am refuzat categoric vaccinarea contra HPV din motive clare:

  • este un vaccin nou, aparut de cativa ani, la care nu se cunosc efectele secundare ce pot aparea pe termen lung;
  • Gardasil (vaccinul contra HPV) produce pe patru ori mai multe decese decat celelalte tipuri de vaccinuri (sursa);
  • campania americana de vaccinare cu Gardasil-Silgrad a produs 19 decese in 2007 si 28 de decese in 2008 (sursa);
  • FDA (Food and Drug Administration), institutia care se ocupa cu avizarea medicamentelor in SUA, a documentat 6723 de cazuri adverse la injectarea cu Gardasil din care 1061 au fost considerate serioase iar 142 au fost considerate a fi amenintat viata persoanei vaccinate (sursa);
  • sunt o multime de inregistrari video pe internet cu declaratii ale victimelor efectelor adverse ale acestui vaccin, adolescente si preadolescente la care s-a administrat Gardasil (vezi lista de resurse de la sfarsitul articolului).

Continuarea pe Empower.ro.

“Crime, zgomot, poluare”

hatoyama-yukioAcestea sunt rezultatele celor aproape 50.000 de soldaţi americani detaşaţi în Japonia. Locuitorii insulei Okinawa sunt nemulţumiţi de prezenţa pe ostrov a trupelor străine, ca parte a unei alianţe de securitate cu SUA. Yukio Hatoyama, noul prim-ministru japonez, trebuie să facă faţă unei reorganizări a prezenţei militare străine pe teritoriul nipon fără să deranjeze excesiv populaţia civilă.

Interesant este de remarcat faptul că prezenţa militară într-o ţară pacifistă este mai degrabă cauză de crime şi nemulţumiri, decât de linişte şi pace.

Sursa: Reuters.com

“Gordon Brown – Terrorist”

Hetty Bower, 104 ani: Protestez pentru că nu văd motivul pentru alte crime. Am mers la fiecare marş împotriva participării noastre la război.Cam astfel de cuvinte se puteau citi pe afişele celor 10.000 de protestatari care au mărşăluit în mijlocul Londrei astăzi, cerând încetarea războiului din Afganistan şi retragerea trupelor acasă. Peste 200 de soldaţi britanici au murit de la începerea războiului, majoritatea de-abia trecuţi de pubertate.

Nemulţumirile vin ca urmare a prelungirii nejustificate a unui război care a adus mai multă teroare decât pace. În ciuda acestui fapt, premierul britanic Gordon Brown susţine că războiul este vital pentru prevenirea terorismului, anunţând posibila suplimentare a trupelor britanice din Afganistan cu încă 500 de persoane, conform TimesOnline.co.uk.

Alăturându-ne spiritual la marşul londonez, nu ne putem întreba şi noi: Ce căutăm acolo?!

200 brtitish soldiers

Quo vadis?

DSCF4298Conştienţi de faptul că moartea nu reprezintă sfârşitul existenţei umane, unii îşi petrec întreaga viaţa viaţă în căutarea vieţii după moarte, în pregătirea şi dezvoltarea organelor necesare supravieţuirii acolo. În acest sens, aceşti oameni rup cu totul legătura cu lumea, ieşind din ea pentru a trăi într-o permanentă desăvârşire.

Desigur, aceasta nu este adevărat…

Rupând legăturile fizice cu societatea, omul se retrage cu toată fiinţa sa obişnuită cu lumea: trupul îi cere plăcerea, sufletul îi cere desfătarea. Drumul spre desăvârşire e presărat de recăderi în gânduri inutile, de întoarceri la fapte imorale.

Macarie era un om ca oricare altul, fiul unui senator imperial. Nevrând însă să se căsătorească, fuge în pustie pentru a se dedica cu totul descoperirii lui Hristos şi a propriei persoane, pentru a se curăţa şi a intra în viaţa divină. Dar cum petrecerea în pustie nu era a unui înger, s-a lăsat pradă nălucirii, vrând să săvârşească păcatul trupesc cu o închipuire. Revenindu-şi în fire, dezgustat de propria persoană, vrea să plece în alt loc, pentru a nu mai cădea iarăşi. Atunci i se arată îngerul Domnului şi îi spune: Unde mergi, Macarie? Iar el a răspuns: Fug de păcatele mele. Şi îngerul îi spuse: O ispită nu ai putut răbda? Întoarce-te la chilia-ţi!

Faptul că gândurile şi acţiunile noastre sunt presărate de fapte nevrednice şi dezgustătoare ne aruncă de multe ori într-o tristeţe covârşitoare ce ne paralizează urcuşul spre fapte bune. Pe lângă faptul că avem de luptat cu obiceiuri şi sentimente devenite o a doua natură pentru noi, statornicia în fapte bune se câştigă greu, cerând timp îndelungat.

Gândul pe care ar trebui să-l avem mereu în minte este acesta Unde mergi? Unde te îndrepţi, ce vrei să realizezi? Interogându-ne mereu cu privire la scopul acţiunilor noastre, cu siguranţă nu vom rata scopul vieţii!

Orice minte bolnavă din cauza păcatelor şi care astfel nu-l poate vedea pe Hristos (Raţiunea supremă) prin contemplaţie naturală, care este uşa, înlătură prin credinţă acoperişul gros al literei legii, coborându-se de la înălţimea deşartă spre Cuvântul care s-a smerit pe Sine şi primeşte prin credinţă şi făptuire putinţa de a umbla.

Maxim Mărturisitorul

Alexandru – Arhiereu şi Mucenic

angel wingsSfântul Alexandru a fost arhiereu în vremuri grele de prigoană a creştinilor. Fiind prins de guvernatorul cetăţii, a suferit chinuri ca re i-au determinat şi pe alţi creştini să le urmeze, dintre care ostaşul Irachie şi patru femei. Astfel că Alexandru a ales să moară ca mucenic pentru Hristos, jertfindu-se pentru turma sa. Exemplul său pentru contemporaneitate pare neglijat, de multe ori păstorii actuali , mânaţi de propriile gânduri şi mai puţin de Hristos, îşi bruschează oile cuvântătoare ce ţin mai degrabă de politică decât de biserică. Astfel, unii ierarhi şi preoţi actuali uită de exemplul lui Hristos şi al sfinţilor din vechime, comportându-se mai mult ca tirani şi despoţi în Biserică. Propovăduind dragostea, acţionează cu mânie; trebuind să fie modele de sfinţenie, sar la bătaie. Dacă acestea ar fi nişte scăpări specifice firii umane, ar fi de înţeles; dar ele se grefează pe o conştiinţă străină de Biserică, uitată de Duhul Sfânt.

Exacustodian sau idea învierii

Aşa cum spuneam şi în altă parte, deşi este predestinat la nemurire, omul trebuie să moară. Dacă moartea vine ca ceva nenatural în fiinţa noastră, cu mult mai greu poate crede cineva că după ea poate fi înviere. Învierea reprezintă o problemă a omului care nu poate sesiza logica fină a jocului de-a viaţa şi de-a moartea. Ea a fost un punct de ceartă între partidele iudaice vechi, fariseii şi saducheii, o idee hilară pentru atenienii ce ascultau propovăduirea lui Pavel în Areopag.

phoenix2Simbolismul renaşterii se observă în natură primăvara, la bobul de grâu ce trebuie să moară pentru a renaşte ca spic cu roadă multă. Mitologia aminteşte de pasărea Phoenix ce renaşte din propria cenuşă. Deşi toate religiile prevăd o viaţă după moarte, o continuare a existenţei spirituale în absenţa trupului, niciuna nu prevede renaşterea corpului uman, acesta fiind perceput mai ales ca o închisoare a sufletului, ca ceva nedemn, vrednic de dispreţ.

Trup şi suflet, om complet vor învia pentru întregirea persoane umane participante la veşnicie, în armonie unul cu altul, sau, din contră, ca două principii ce se exclud reciproc, unite într-o realitate schizofrenică.

Se spune despre Exacustodian, împreună cu Maximilian, Iamvlih, Martian, Dionisie, Antonin şi Constantin că trăiau în cetatea Efesului pe vremea lui Deciu, împărat roman sârguincios în prigonirea creştinilor. Ascunzându-se aceştia într-o peşteră, au fost găsiţi adormiţi de prigonitori, care crezându-i morţi, i-au lăsat în pace. După aproape două secole, pe vremea împăratului creştin Teodosie cel Mic, se răspândise credinţa că nu există înviere, lucru greu de crezut şi pentru mulţi oameni din ziua de azi (se spune de altfel că necredinţa în Înviere va apărea iarăşi printre ierarhii ortodocşi ai vremurilor din urmă). În astfel de timpuri, cei şapte tineri din Efes se trezesc iarăşi, ei crezându-se adormiţi cu o noapte înainte. Pregătiţi acum să-şi împlinească martiriul, nu mică le-a fost mirarea văzând cruci în pieţe şi pe clădiri, dar oameni scindaţi de necredinţa în înviere. După ce au adeverit prin propriile persoane de atemporalitatea prezenţei lui Dumnezeu şi a tuturor celor ce renasc în El, ai au adormit somnul morţii, până când se vor scula iarăşi pentru petrecerea veşnică în Dumnezeu.

Little Ashes sau despre pulberea imortalităţii

Pitură de Emily Tarleton
Pitură de Emily Tarleton

Debutând cu întâlnirea unora dintre cele mai mari personalităţi artistice spaniole ale secolului al XX-lea, Little Ashes prezintă mai ales interacţiunea dintre Federico Garcia Lorca, catolic, comunist, anarhist, libertarian, tradiţionalist şi monarhist, poet şi prozator şi dramaturg, pe de o parte, şi  Salvador Felipe Jacinto Dalí Domenech, dadaist, anarhist, constructor de geniu (al propriului geniu), excentric, megaloman, freudian, scatolog, pictor suprarealist, pe de altă parte.

Detaliind perioada lor de formare artistică, cu lungi crize spirituale şi emoţionale, accentul cade pe relaţia celor doi care-şi caută depăşirea propriilor limite, trecerea dincolo de bine şi rău. Ca orice viaţă de artist adevărat, depăşirea convenţionalului şi martiriul pentru propria creaţie determină faima artistică şi, în parte, recunoaşterea societăţii. Progresul artistic mânat de un ideal de continuă depăşire a graniţilor şi a naturalului îi determină pe cei doi să se despartă, unul trecând graniţa firescului şi devenind homosexual declarat, celălalt, divinul marchiz obsedat de moarte şi libidou, se va deda unor purtări excentrice, la limita patologicului.

Incapabil de a trăi într-o lume limitată, circumscrisă la legi mărunte sau neînţelese, artistul îşi depăşeşte propria condiţie, timpul şi starea pentru a ajunge la nemurire, pentru a fi mai presus de toate. Dacă moartea va surveni oricum, măcar să rămână ceva în urmă. Pe de altă parte, similară cu viaţa artistului, dar cu impulsuri de altă natură, se află viaţa sfântului. Acesta îşi depăşeşte propria condiţie umană, a limitelor fireşti, nu împotrivindu-se normalităţii şi naturii, ci schimbându-o cu alta, cu firea Celui ce a dat legea naturală şi morală, Cel ce este mai presus de bine şi de rău. Ajungând dumnezeu prin participare la puterile lui Dumnezeu, sfântul îşi depăşeşte natura, împlinindu-şi în acelaşi timp şi condiţia umană. Astfel, pentru el moartea vine ca o trecere în imortalitate, viaţa nefiind orientată spre istorie şi dezintegrare, ci spre viitor şi nemurire.

My Sister’s Keepers sau ilogica morţii

Debutând cu enunţarea teoriei platoniene a preexistenţialismului sufletelor, My Sister’s Keepers propune o incursiune emoţionantă în lumea copilului condamnat la moarte prin cancer, prin leucemie. Între lungile secvenţe de trăire psihologică intensă se inseră exclamaţii ale raţiunii lucide ce caută sensul suferinţei, un sens în viaţă şi în moarte.

O mamă disperată face tot ce-i stă în putinţă pentru a-şi salva fiica de la moarte, de la moartea care, cel mai probabil, o va duce în Raiul unde nimic nu se întâmplă niciodată, aşa cum îngână un cântec în fundal, la un moment dat în film.

Omul este înfiorat de moarte şi de durere, de viaţă my_sister_s_keeperşi de nemurire. Dacă unii îşi irosesc puteri şi daruri şi viaţa, alţii caută şi fac totul ca să trăiască. Dar toţi vom da acelaşi examen: examenul final al morţii. Cu câteva excepţii aproape mitologice, nimeni nu a scăpat de moarte: nici Alexandru Macedon, nici Platon, nici Budha şi nici măcar Iisus. Nimeni nu a scăpat şi nu va scăpa, dar fiecare se comportă diferit înaintea ei. Pentru unii e sfârşitul, pentru alţii e existenţa liniştită, sentimentalistă a unui alb imaculat, pentru alţii e împlinirea.

Dacă unii caută nemurirea în istorie, în memoria membrilor unei comunităţi ca nume scris pe o tăblie ruginită de stradă sau deasupra unei şcoli comunale, alţii încearcă nu doar rămânerea în istorie, ci depăşirea, transcederea ei.

Deşi se repetă de multe ori că moartea e ceva natural, nimeni nu o crede, căci fiecare tremură ca varga când stă cu gândul înaintea ei. Nimeni nu vrea cu adevărat să moară, nimeni nu se gândeşte intenţionat la moarte. Pentru omul pasionat, mişcat de diferite impulsuri care fie se exteriorizează, fie participă la crearea unui imens univers interior, moartea nu există. Este de neconceput încetarea mişcării. Totul ne determină la mişcare, totul ne îndeamnă la viaţă. De altfel nici doctorii nu recunosc moartea ca ceva natural, căi altfel nu ar mai căuta leacuri nemuritoare. Deşi mulţi din cei ce mor sunt bătrâni, pregătiţi să intre în examenul final, medical, moartea e privită ca urmarea cedării unui organ specific, fie că este cord, creier sau altceva.

Predestinat la nemurire, omul trebuie să moară.